Mascaţii au descins în comuna Călugăreni
Astăzi, poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea PICCJ, cu sprijinul Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale au descins, potrivit unor surse din cadrul anchetei, la două adrese din localitatea Hulubeşti, comuna Călugăreni, la suspecţi într-un dosar privind înregistrarea unor operaţiuni fictive de reciclare a deşeurilor de ambalaje.
Poliţiştii au efectuat patru percheziţii, astăzi, dintre care două în Bucureşti şi două în judeţul Giurgiu, la reprezentanţii unor firme suspectaţi că au produs Fondului de mediu un prejudiciu de peste 37 de milioane de euro prin înregistrarea unor operaţiuni fictive de reciclare a deşeurilor de ambalaje.
Anchetatorii au stabilit că, în anul 2014, una dintre societăţile vizate ar fi înregistrat operaţiuni fictive de achiziţie şi reciclare a 113.131.060 de kilograme de deşeuri de ambalaje.
„Ambalajele respective ar fi fost raportate la 6 operatori economici licenţiaţi în vederea preluării obligaţiilor privind realizarea obiectivelor anuale minime de îndeplinit de firmele ce au introdus pe piaţa naţională bunuri ambalate şi ambalaje de desfacere”, a precizat Poliţia Română.
Prin înregistrarea documentelor ce atestă operaţiuni fictive de reciclare a deşeurilor de ambalaje, primite de la această societate, cei şase operatori licenţiaţi ar fi declarat, în anul 2014, în mod nereal, îndeplinirea obiectivelor minime prevăzute în anexa nr. 3 la OUG 196/2005 privind Fondul pentru mediu. Prin neplata obligaţiilor fiscale către Fondul pentru mediu s-ar fi produs un prejudiciu de 167.938.548 de lei (peste 37 de milioane de euro).
De asemenea, prin evidenţierea în actele contabile ale societăţii reciclatoare şi ale celor şase operatori licenţiaţi cărora această societate le-ar fi emis facturi de prestări servicii, în anul 2014, de cheltuieli ce nu au la bază operaţiuni reale ori prin evidenţierea de operaţiuni fictive, s-ar fi produs un prejudiciu bugetului de stat de 4.292.469 de lei (peste 947.000 de euro), reprezentând taxa pe valoare adăugată şi impozit pe profit. Pentru şase dintre suspecţi au fost emise mandate de aducere.













