Get Adobe Flash player
+37
°
C
+38°
+23°
Giurgiu
, 22
+39°+24°
+39°+23°
+37°+21°
+39°+23°
+38°+21°
+39°+21°
Prognoză pe 7 zile

Arhive

Militarii giurgiuveni care se drogau în unitățile militare, arestaţi la domiciliu

ciocan_justitie_32006900Cei trei militari prinși cu droguri în unitățile militare și care făceau parte dintr-o rețea de traficanți de droguri au fost arestați la domiciliu, a decis Tribunalul București, la cererea procurorilor DIICOT.

În plus, Direcţia Generală de Informaţii a Apărării (DGIA) a început investigaţiile în cazul militarilor suspectaţi de trafic de droguri, care au fost ulterior reţinuţi de procurorii DIICOT, au precizat, vineri, reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale (MApN).

Cinci suspecţi, trei dintre ei militari angajaţi în cadrul unor unităţi ale Ministerului Apărării Naţionale, au fost reţinuţi de procurorii DIICOT pentru trafic de droguri de risc şi mare risc.

O parte dintre drogurile vândute de membrii grupării au fost consumate chiar în incinta unor unităţi militare, potrivit unui comunicat al DIICOT.

„În cauză, există suspiciunea rezonabilă că, în perioada mai – august 2016, inculpaţii au traficat diferite cantităţi de droguri de risc şi de mare risc, respectiv canabis, amfetamine şi substanţe psihoactive denumite generic etnobotanice, atât pe raza municipiului Bucureşti, dar şi a judeţului Giurgiu, inclusiv către unele persoane din incinta unităţilor militare unde şi consumau de altfel aceste droguri şi substanţe etnobotanice. Drogurile şi substanţele psihoactive (…) erau procurate de pe raza municipiului Bucureşti de la alte persoane investigate în cauză”, se precizează în comunicat.

În urma percheziţiilor efectuate în Bucureşti şi judeţul Giurgiu, inclusiv la unitatea militară din localitatea Mihai Bravu, anchetatorii au ridicat diferite cantităţi şi tipuri de droguri (canabis, comprimate ecstasy şi substanţe etnobotanice), un cântar electronic folosit la cântărirea drogurilor, dar şi sume de bani obţinute de pe urma traficului de stupefiante.

Percheziţiile au avut loc după ce doi dintre membrii grupării au fost prinşi în flagrant în timp ce vindeau droguri pe stradă, potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române.

„În noaptea de 17 spre 18 august, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti şi procurorii DIICOT au organizat o acţiune pentru prinderea în flagrant delict a doi bărbaţi, bănuiţi că ar comercializa droguri. Astfel, aceştia au fost surprinşi în timp ce tranzacţionau, pe stradă, aproape 30 de grame de canabis contra sumei de 1.000 de lei”, se menţionează în comunicat.

Procurorii DIICOT au dispus reţinerea pentru de 24 de ore a cinci inculpaţi. Este vorba despre George Florinel Vîlcan, Ovidiu Ionuţ Biolan şi Ionuţ Andrei Iubitu, militari angajaţi pe bază de contract în unităţi militare de pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţului Giurgiu, precum şi despre Gheorghe Mihai Cozma şi Mihai Cosmin Fratilă, toţi suspectaţi de săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc şi de mare risc.

Advertisement

Arhive