Ministrul secretar de stat Gheorghe Ştefan organizează pe 1 Iunie… concursul de pescuit pentru copii: „Micul Pescar Giurgiuvean”!
Giurgiuveanul Gheorghe Ştefan, secretar de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, organizează pe 1 iunie, de Ziua Copilului, un concurs de pescuit pentru cei mici.
„Luni, 1 Iunie, voi sărbători Ziua Copilului alături de micii pescari amatori giurgiuveni, pe balta Bălănoaia. Aşadar, vă aştept, dragi copii, cu vârstele între 10-18 ani, care iubiţi acest sport şi nu aveti mijloc de transport, luni, 1 Iunie, în piaţa din faţa Turnului Ceasornicului, de unde, împreună cu un autocar, pus la dispoziție de firma Libertrans, vom merge şi pescui împreună de ziua voastră. Autocarul va pleca la ora 10:00. Pe cei ai căror părinţi le pot asigura transportul până la locul de pescuit, îi aştept, cu drag, pe malul lacului, pentru tragerea la sorți care va fi la ora 11:00”, a precizat secretarul de stat Gheorghe Ştefan.
Ce trebuie să ştie participanţii la acest inedit concurs de pescuit
- doritorii care nu au posibilitatea de transport, sunt aşteptati în faţa Turnului Ceasornicului la autocarul pus la dispoziție de Libertrans, in intervalul 09,30-10:00, însoțiți de unul dintre părinţi
- concursul începe la ora 11:00 şi se va încheia la ora 14:00
- sunt permise un singur băţ sau o lansetă
- se practică cath&release
- punctează orice peşte
- se vor acorda premii constând în accesorii de pescuit
- locurile 1, 2 şi 3 vor primi cupele „Micul Pescar Giurgiuvean”
- toţi participanții primesc diplome.
Sunt asigurate apa şi dulciurile necesare efortului participanţilor.
Un ultim amănunt, concursul se desfășoară în limita unui număr de 50 de participanți (băieţi şi fete).
La autocar, regula este cea de „primul venit, primul servit”, fiind necesare prezenţa şi acordul unuia dintre părinţi.
„Fir întins!”













