Mirodenii şi delicatese ca pe vremea lui Suleiman, pe piaţa din Giurgiu
O varietate de forme şi gusturi delicioase, la fel ca în vremurile sultanului Suleiman, te duce cu gândul la delicatesele din vechiul orient. Intitulat sugestiv Orient Bazar, magazinul de mirodenii şi fructe uscate se află chiar în hala ţărănească din Piaţa Centrală, acolo unde funcţionează de puţină vreme. Giurgiuvenii găsesc aici produse diferite şi ieftine, de la fructe deshidratate sau uscate, la alune şi seminţe crude, cereale de diferite sortimente, rahat turcesc, cu cacao sau chiar vestitul sugiuc.
Pentru amatorii de kataif sau alte prăjituri orientale, tot la Orient Bazar pot descoperi parfumatul sirop de flori de portocal.
Nu lipsesc năutul, soia, full, un fel de fasole cu bob mare, lintea roşie sau cea verde, cu care puteţi prepara bunătăţi din bucătăria orientală. Pentru cei care preferă cerealele, de aici îşi pot procura musli, fulgi, tărâţe, cuscus, orez sau hrişcă. În ceea ce priveşte seminţele şi nucile, există diverse sortimente cum ar fi nuci, miez dovleac, migdale, caju, fistic, seminţe de floarea soarelui alune şi alune de pădure.
Fructele confiate cum ar fi agrişele, aloe vera, caisele, căpşunile, curmalele, prunele, cireşele sau stafidele sunt un deliciu pentru papilele gustative.
Toate produsele se vând vrac şi poţi cumpăra orice doreşti, chiar şi câteva sute de grame.
Marcela Petcu















