Get Adobe Flash player
+37
°
C
+38°
+23°
Giurgiu
, 22
+39°+24°
+39°+23°
+37°+21°
+39°+23°
+38°+21°
+39°+21°
Prognoză pe 7 zile

Arhive

Mopediştii pot răsufla uşuraţi, dar mai au de aşteptat…

moped-cod (1)În sfârşit, după mai multe luni de aşteptări, au fost publicate normele metodologice privind autorizarea şcolilor de conducători auto, de atestare a profesorilor de legislaţie, dar şi cele de organizare şi desfăşurare a cursurilor de pregătire teoretică şi practică a persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere, inclusiv  a celui pentru mopede.

Pentru permisul de conducere, mai puţin categoriile AM, A1, A2 şi A, vehiculele trebuie să fie dotate pentru examinarea cursanţilor cu un sistem tehnic de monitorizare video şi audio, precum şi cu un sistem de poziţionare globală (GPS). Sistemul tehnic trebuie să conţină două camere video montate în interior, una îndreptată spre interiorul vehiculului încât să se poata vizualiza cursantul şi examinatorul şi una orientată paralel cu axul drumului astfel încât să se poată vizualiza traseul urmat. Pentru categoriile AM, A1, A2 şi A legea prevede ca şcoala de conducători auto să deţină în proprietate, închiriere sau contract de comodat un poligon pentru instruirea practică.

Anexa 1b la normele metodologice pentru autorizarea şcolilor de conducători auto prevede, la dotarea minimă a autovehiculelor şi vehiculelor pentru autorizarea şcolii auto, faptul că motocicletele trebuie să aibă un dispozitiv cu dublă comandă minim pentru frâna de serviciu.

În opinia directorului Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare (SPCRPCI) Giurgiu, comisar șef Mihai Predescu, cele nouă şcoli de şoferi care funcţionează în judeţ vor trebui să depună documentaţia de reautorizare şi abia după ce o vor obţine vor putea organiza cursuri pentru mopede. Potrivit declaraţiilor sale, procesul va fi unul de durată iar astfel de cursuri vor putea fi organizate abia după două-trei luni.

Marcela Petcu 

One Response to Mopediştii pot răsufla uşuraţi, dar mai au de aşteptat…

    Advertisement

    Arhive