A murit Fidel Castro…
Actualul preşedinte al Cubei, Raul Castro, a fost cel care a făcut anunţul. Liderul cubanez se retrăsese de mai multă vreme din viaţa publică din cauza problemelor de sănătate. Fidel Castro a fost liderul Revoluţiei Cubaneze, a deţinut funcţia de premier al Cubei în perioada 1959-1976 şi de preşedinte, între 1976 şi 2008.
„Comandantul Revoluţiei cubaneze a decedat vineri la ora 22.29” (sâmbătă, 5.29, ora României), a anunţat Raul Castro într-un discurs transmis în direct la televiziunea publică din Cuba. Deşi retras din viaţa publică, Fidel Castro a rămas o sursă de inspiraţie pentru nucleul dur al Administraţiei socialiste de la Havana, condusă de fratele său, Raul Castro.
Politician revoluţionar marxist-leninist, Fidel Castro a condus Cuba ca prim-ministru în perioada 1959-1976, iar apoi ca preşedinte, din 1976 până în 2008. În 2008, i-a predat puterea fratelui său, Raul Castro. „Nu m-am născut politician. Dar, încă din tinereţe, am observat lucruri care mi-au rămas în minte, care m-au ajutat să înţeleg realităţile din jurul meu”, scria Fidel Castro la un moment dat.
În luna aprilie, într-o rară apariţie publică, Fidel Castro declara: „În curând voi împlini 90 de ani. Nu mi-ar fi trecut niciodată prin minte această idee. Nu am făcut niciun efort pentru asta, este ironia sorţii. În curând, voi fi ca toţi ceilalţi”.
Autorităţile cubaneze susţin că Fidel Castro a reuşit să supravieţuiască la 600 de tentative de asasinare, dar cifra este imposibil de confirmat.
Fostl lider cubanez avea 90 de ani.













