Vestea mi-a dat-o cumnatul său, inginerul Gigi Slătineanu. Era bolnav de vreo doi ani, dar, de când a murit soră-mea, toate s–au agravat. Singurătatea l-a dărâmat! Se vor întâlni în cer! Însemnările pe care le făcusem pentru a i le citi joi, 5 septembrie 2013, când urma să ne întâlnim la Colegiul Naţional Ion Maiorescu din Giurgiu, vor servi drept necrolog pentru giurgiuvenii carel-au cunoscut şi pentru colegii care se vor întrista la aflarea tristei veşti.

***

Copilul teribil, pentru mine, din clasa a IX-a. M-a impresionat în mod deosebit prin două lucruri: juca şah – orb- fără a avea tabla în faţă, într-o perioadă în care eu învăţam să mut piesele şi, un al doilea motiv de a nu-l putea uita, era colegul care aduna toate minele rupte de la creioanele colegilor şi scria cu ele! Nici atunci şi nici acum nu ştiu dacă o făcea din zgârcenie sau, dacă nu cumva, era spiritul stoic pe care singur şi-l impunea ca reţetă a reuşitei în viaţă. Scria urât, dar era printre elevii care luau note foarte bune. Profesorul de naturale, Mitea Vişinescu, îi şi spunea de multe ori:

-Chircule, scrii mai urât decât un elev de clasa I, dar sunt obligat să-ţi dau nota cea mai mare din clasă!

Aceeaşi voce blândă te făcea să te întrebi dacă el se poate supăra vreodată. Nu putea fi aspru în voce!

Profesor Gheorghe Calotă