Niciun străin pe listele electorale speciale
Cetățenii străini cu domiciliul în România au putut să se înscrie pe listele electorale speciale doar până miercuri, 26 martie. Cererile trebuiau depuse în scris la primăria din localitatea în care își au domiciliul. În judeţul Giurgiu, nu s-a înscris niciun cetățean străin pe listele electorale speciale până la data limită stabilită de lege. Prin urmare, aceștia nu vor mai putea vota pentru europarlamentare.
Niciun cetăţean cu drept de vot din țările Uniunii Europene, dintre cei care au domiciliul pe raza judeţului Giurgiu, nu s-a înregistrat pe listele electorale speciale. Toate acestea potrivit articolului 12 din Legea 33/2007 republicată precum și a calendarului de pregătire a alegerilor europarlamentare.
Cererile de înscriere pe listele suplimentare puteau fi făcute la sediul primăriilor din localitatea de domiciliu a cetățeanului străin în baza unei cereri însoțite de copia documentului de identitate valabil. În județul Giurgiu, se pare că cetățenii străini nu sunt interesați de a-și exercita dreptul de vot. Așa se face că, potrivit informaţiilor transmise către AEP de către primarii giurgiuveni, pe listele speciale nu s-a înscris nicio persoană din statele membre UE.













