„Nimeni nu este singur de Crăciun” – campanie umanitară derulată de SNPP-Filiala Giurgiu
Campania umanitară „Nimeni nu este singur de Crăciun”, organizată de Sindicatul Național al Polițiștilor de Penitenciare- Filiala Giurgiu, a continuat și în acest an, reafirmând angajamentul membrilor săi față de sprijinirea comunității locale.
Astfel, membrii sindicatului au identificat cinci familii din comunitate care se confruntă cu dificultăți financiare majore și care au nevoie de sprijin. SNPP Giurgiu a colectat articole vestimentare, jucării și donații financiare, iar cu fondurile strânse au fost achiziționate alimente de bază care, în data de 15 decembrie, au fost distribuite familiilor beneficiare, cu scopul de a le oferi un sprijin consistent în pragul sărbătorilor de iarnă.
Această acțiune a fost posibilă datorită implicării directe a membrilor de sindicat, precum și sprijinului financiar oferit de patronii restaurantului Nomad din municipiul Giurgiu, cărora le adresăm mulțumiri sincere.
Pe această cale, ne aratăm aprecierea fata de toti cei care au ales să se implice și să încurajăm susținerea în continuare a inițiativelor umanitare, menite să aducă speranță și un zâmbet pe chipurile celor greu încercați de provocările vieții.
Sindicatul Național al Polițiștilor de Penitenciare
Filiala Giurgiu





















Lasă un răspuns