O viață de poveste: giurgiuveanca Ecaterina Badea, sărbătorită la 101 ani
Ziua de 31 ianuarie 2025 a fost una specială pentru comunitatea giurgiuveană, odată cu aniversarea impresionantă a doamnei Ecaterina Badea, care a împlinit venerabila vârstă de 101 ani. Cu această ocazie, viceprimarul municipiului Giurgiu, Ionel Muscalu, i-a oferit un omagiu binemeritat, în semn de recunoaștere pentru viața trăită cu demnitate și înțelepciune.
Deși a trecut printr-un război mondial, prin regimul comunist și prin nenumărate provocări ale vieții, doamna Ecaterina continuă să-și păstreze spiritul vioi și optimismul molipsitor. Cu zâmbetul pe buze, a stins lumânările dintr-o suflare și a împărtășit celor prezenți lecții prețioase despre viață și principiile care i-au ghidat existența.
„Oamenii serioși reușesc, indiferent de epocă” – acesta este mesajul pe care îl transmite cu încredere, știind din proprie experiență că perseverența și caracterul definesc succesul. Deși vârsta și-a pus amprenta asupra puterii sale fizice, până la 99 de ani urca singură scările până la etajul al patrulea, iar acum reușește să ajungă până la al doilea.
Cu un ton nostalgic, doamna Ecaterina a mărturisit că îi lipsește compania celor dragi care nu mai sunt alături de ea, dar se bucură de familia numeroasă pe care o are – doi copii, un băiat și o fată, care la rândul lor i-au dăruit nepoți.
Din partea Primăriei Municipiului Giurgiu, doamna Badea a primit un tort, o diplomă, flori și suma de 1.000 de lei, ca semn de apreciere pentru întreaga sa viață.
Într-o lume în continuă schimbare, poveștile de viață precum cea a doamnei Ecaterina Badea sunt adevărate comori de inspirație.
La mulți ani binecuvântați cu sănătate, doamna Ecaterina!

















