Paranghelie pe Oinac! Cum s-a încheiat distracţia rromilor din Giurgiu
Un întreg cartier din Giurgiu nu a avut liniște în seara de 1 mai, pentru că rromii au decis să sărbătorească în stilul specific. Paranghelia avut loc vineri seara, în cartierul Oinac, începând cu ora 18, când, chiar pe trotuarul de vis-a-vis de Sârguința, petrecăreții au adus o formație de lăutari și au dat drumul distracției. Sute de persoane au început să vină la chermeza organizată de rromi, atrase de ritmul manelelor care răsunau în tot orașul.
Au curs dedicațiile și petrecăreții au aruncat cu bani către muzicanți iar pirandele și puradeii s-au unduit de mama focului.
Muzica se auzea în tot cartierul chiar și cu geamurile deschise, așa cum ne-au sesizat cititorii. Decibelii au ajuns și la „urechile” oamenilor legii, după ce cineva i-a sunat exasperat să se plângă de zgomot, sesizând că în zonă este un „scandal în familie”. Cei de la Poliţia Municipală au solicitat sprijinul celor de Jandarmerie şi Poliţia Locală şi au sosit în zonă, iar petrecerea s-a încheiat în jurul orei 21, când organizatorii au fost sancţionaţi cu trei amenzi pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice şi, pe deasupra, li s-a impus să părăsească locaţia.













