Părintele Arhimandrit Irineu Iuraşcu, stareţul şi ctitorul Mănăstirii „Delta Neajlovului”, a trecut la cele veșnice
Părintele Arhimandrit Irineu Iuraşcu, stareţul şi ctitorul Mănăstirii Delta Neajlovului din Budeni, județul Giurgiu, trecut la cele veşnice, dupăo lungă suferință, în dimineaţa zilei de vineri 19 august 2016 la vârsta de 75 de ani, a fost înmormântat duminică.
În ciuda temperaturilor foarte ridicate, numeroşi credincioşi, stareţi, starețe și preoţi au ţinut să fie prezenţi la înmormântarea părintelui arhimandrit Irineu Iurașcu.
Printre cei care au dat cuviosului părinte Irineu „sărutarea cea mai de pe urmă” s-au numărat Preasfinţitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, Părintele Arhimandrit Mihail Muscariu, exarh al mănăstirilor din cuprinsul eparhiei noastre și stareț al Mănăstirii Comana, parintele Arhimandrit Lavrentie Gâţă, stareţul Mănăstirii Căldăruşani, Părintele Protosinghel Ghelasie Iorga, stareţul Schitului Darvari din Bucureşti, alături de numeroși stareți, starețe și preoți din cuprinsul Protopopiatului Herești.
Slujba Înmormântării a fost precedată de Sfânta Liturghie, oficiată de Întâistătătorul Episcopiei Giurgiului, în biserica mare a Mănăstirii Delta Neajlovului.
În timpul slujbei arhiereşti, încet-încet, locaşul de cult a început să se umple de ucenicii fostului stareţ, dar şi de credincioşi veniţi din mai multe judeţe ale ţării, care au dorit să-şi ia rămas bun de la cel care le-a fost duhovnic, sfătuitor şi rugător înaintea lui Dumnezeu.
După prima parte a slujbei prohodirii, înainte de înconjurarea bisericii cu sicriul celui neînsufleţit şi de înhumare, au avut loc cuvântările şi prezentarea mesajelor de condoleanţe.
Primul mesaj prezentat a fost cel al Preasfințitului Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, urmat de mesajul Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Albei Iulia, care s-a simțit legat sufletește de vrednicul de pomenire părinte arhim. Irineu Iurașcu, care i-a fost profesor și duhovnic în vremea Seminarului Teologic, urmat de mesajul Înaltpreacuviosului Părinte Arhim. Mihail Muscariu, în care a fost subliniată importanta activitate administrativă a părintelui Irineu, care a fost o persoană foarte hotărâtă, plină de determinare, cu o voinţă ieşită din comun în a-şi împlini în cele din urmă ţinta pe care şi-a propus-o în calitate de coordonator al obştii ce i-a fost încredinţată.
La final, sicriul cu trupul celui adormit a fost purtat de părinţii mănăstirii în sunet de clopot în jurul bisericii, după care a fost depus în mormântul săpat lângă biserica veche a Mănăstirii, întru nădejdea învierii şi a vieţii de veci. După slujbă, toţi cei prezenţi au fost invitaţi la o agapă, organizată de obştea Mănăstirii Delta Neajlovului.