Get Adobe Flash player
ziare.antena3.ro

Arhive

Pedepse mai mari pentru pentru infracțiunile de natură sexuală! Persoanele condamnate nu vor mai „beneficia” de suspendare

Camera Deputaților a adoptat, ieri, decizional proiectul de lege al deputatei independente Oana Bîzgan, care mărește pragurile minime de pedeapsă pentru infracțiunile de natură sexuală, astfel încât persoanele condamnate să nu mai primească pedepse cu suspendare. De asemenea, concubinul mamei, care agresează copilul, nu va mai primi pedeapsă cu suspendare, ci detenție.

Inițiativa aduce modificări Codului Penal și celui de Procedură Penală, menite să crească limitele inferioare ale unor fapte precum viol, act sexual cu un minor, trafic de persoane, proxenetism, pornografie infantilă, astfel încât prădătorii sexuali să primească pedepse cu închisoarea, potrivit inițiatoarei, Oana Bîzgan.

Astfel, în cazul unui viol, persoanele condamnate pot primi pedepse de la 5 la 10 ani (3-10 ani în prezent), de la 7 la 12 ani dacă victima este un minor (5-12 ani în prezent), de la 7 la 15 ani dacă victima este un minor și există circumstanțe agravante, și de la 9 la 18 ani (7-18 ani în prezent) în cazul în care fapta a avut ca urmare moartea victimei.

Raportul sexual cu un copil de până la 14 ani se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 9 ani ( față 7-13 ani în prezent), iar cu un minor între 14 și 18 ani pedeapsa va fi cu închisoare între 1 și 5 ani.

Dacă victima e membru de familie sau în grijă, sau folosită pentru materiale pornografice, sau s-a pus în pericol viața victimei, delictul se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani, dacă victima are 14 – 16 ani, respectiv de la 5 la 12 ani pentru minorii mai mici de 14 ani.

Sexul în fața unui minor care nu a împlinit 14 ani se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani (față de 6 luni la 2 ani, în prezent).

Obligarea minorului mai mic de 14 ani să vizioneze materiale pornografice se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Propunerea unui minor de a se întâlni, inclusiv pe net, pentru viol, pornografie etc se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. În prezent, termenul maxim este de un an.

În cazurile de act sexual cu minori, pedepsele sunt mărite, astfel încât infractorii să nu mai poată primi pedepse cu suspendare, în special când agresorii sunt majori sau când fapta a fost comisă în alte circumstanțe agravante.

Legea va merge la președintele României, pentru promulgare.

Comentariile voastre sunt încurajate şi deschise. Injuriile, insultele, calomniile sau orice tip de comentariu agresiv sau neargumentat vor fi eliminate.
De acelaşi tratament vor avea parte şi atacurile personale asupra altor cititori, sau asupra persoanelor publice ori asupra autorilor materialelor.
Vă mulţumim pentru înţelegere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Arhive