Persoană blocată în apartament. Deşi pompierii au intervenit rapid, din păcate, s-a constatat decesul (FOTO)
Astăzi, 18 ianuarie a.c., la ora 13.39, un bărbat, din municipiul Giurgiu, a sesizat că mama sa, în vârstă de 71 de ani, cunoscută cu afecțiuni medicale, este blocată în casă și nu răspunde nici la telefon, potrivit IPJ Giurgiu.
În urma sesizării la fața locului s-au deplasat de urgență echipaje din cadrul Poliției Municipiului Giurgiu, Serviciul Județean de Ambulanță Giurgiu și SMURD, ocazie cu care, în locuința indicată, a fost descoperită o femeie care nu prezenta semne vitale.
Deși s-au efectuat manevre de resuscitare, la ora14.50 a fost declarat decesul persoanei.
A fost contactat medicul de familie și având în vedere că persoane era cunoscută cu afecțiuni medicale, acesta urmează a elibera certificatul constatator al decesului.

















