Get Adobe Flash player
+37
°
C
+38°
+23°
Giurgiu
, 22
+39°+24°
+39°+23°
+37°+21°
+39°+23°
+38°+21°
+39°+21°
Prognoză pe 7 zile

Arhive

Peste 1.000 de copii, 340 de părinți și 40 de educatori din județul Giurgiu au participat la programul “Start în educație”

Giurgiu, 29 iulie 2024. 1.076 de copii cu vârste între 3-6 ani,  342 de părinți și 46 de educatori din  10 comunități defavorizate din județul Giurgiu sunt beneficiari ai programului ”Start în educație” – cel mai amplu proiect de educație timpurie din România, derulat de Fundaţia World Vision România şi Fundaţia OMV Petrom. În timpul acțiunilor desfășurate, atât părinții, cât și educatorii au primit suportul necesar pentru a facilita accesul la educație în rândul preșcolarilor.

Copiii au primit câte un Ghiozdănel cu viitor – un pachet cu resurse educaționale potrivite nevoilor lor de dezvoltare: rechizite, carte și caiet de lucru, materiale educative STEAM (Știință, Tehnologie, Inginerie, Artă și Matematică), jocuri pentru dezvoltarea motricității și produse de igienă personală. “Ghiozdănel cu viitor” îi va ajuta pe copii să învețe, să-și exprime talentele și să înțeleagă lumea, pentru a fi mai bine pregătiți de intrarea la școală.

Fetița mea a primit cu mare bucurie ghiozdănelul în care a găsit o mulțime de lucruri folositoare. Cel mai mult îi place să sară coarda, ne-a desenat deja pe toți ai casei, cu puzzle-ul ne jucăm împreună, iar seara îi citesc din cărticica primită. M-am bucurat tare mult și eu, în calitate de părinte, pentru că am simțit cu câtă grijă au fost alese materialele pentru copii. Acest ghiozdănel este un dar venit într-o perioadă în care familia nu și-ar fi putut permite astfel de lucruri și nu pot decât să fiu recunoscătoare.”, a povestit un părinte din județul Giurgiu.

Părinții au participat la ”Școala părinților – ateliere de educație parentală”, unde au primit informații și îndrumări valoroase menite să le ofere suport și să îi invețe cum să își susțină copiii în această etapă de dezvoltare. De asemenea, părinții copiilor cu vârste între 0 și 6 ani au acces la o serie de tutoriale care îi încurajează și sprijină să dea startul experiențelor de învățare timpurie de acasă, pe canalul dedicat Youtube Start în Educație.

„Părinții au fost încântați să participe la Școala Părinților, cel mai tare m-a impresionat bunica unei eleve de-ale mele. Fetița a rămas încă de mică în grija bunicii, iar aceasta a fost foarte încântată de tot ce a aflat și a luat multe notițe în timpul cursului. Am observat o schimbare în comportamentul amândurora – bunica o responsabilizează mai mult pe cea mică, iar episoadele de furie ale fetiței s-au rărit considerabil.”, a declarat un cadru didactic din județul Giurgiu.

Proiectul asigură accesul la resurse și grădinițelor din comunități dezavantajate și crește competențele educatorilor pentru sprijinirea părinților. Astfel, 14 grădinițe din județul Giurgiu au beneficiat de kit-ul “ABC Grădi” – un pachet cu produse didactice de dezvoltare psiho-motrică şi de dezvoltare a abilităţilor cognitive. Cu ajutorul acestuia, educatorii pot organiza jocuri și activităţi ce îi vor sprijini pe copii să îşi dezvolte abilităţi şi deprinderi precum: orientarea spaţială, motricitatea grosieră, echilibrul static şi dinamic, înţelegerea regulilor sociale, concentrarea şi direcţionarea atenţiei.

Totodată, 46 de cadre didactice din județul Giurgiu au început o serie de cursuri prin intermediul cărora își pot dezvolta și perfecționa competențele de educație parentală. Educatorii pot astfel să sprijine familiile în crearea unui mediu sigur acasă, care să susțină dezvoltarea intelectuală și emoțională a copiilor preșcolari, dar și să identifice împreună cu părinții modalități de colaborare eficientă între familie – grădiniță – ceilalți membri ai comunității.

„În cadrul cursului de formare s-au abordat subiecte de actualitate, care au venit în întâmpinarea cadrelor didactice cu soluții pe măsură. Am descoperit noi metode de abordare a situațiilor dificile întâlnite în activitatea cu părinții și copiii, ne-am îmbogățit cunoștințele și modul de înțelegere a specificului dezvoltării copiilor la vârstă preșcolară și nu numai. Atât schimbul de experiență, cât și informațiile noi îmi vor fi de folos în activitățile desfășurate atât cu copiii, cât și cu părinții.”, a declarat un cadru didactic din județul Giurgiu.

 

Start în educațievine în sprijinul a 120.000 copii cu vârste între 3-6 ani, 23.000 de părinți, 3.500 de educatori și 1.500 de grădinițe din 1000 de comunități defavorizate din toată țara. Prin acțiunile implementate, ”Start în educație” are ca principal obiectiv să dezvolte la nivel național un parteneriat solid între profesori, specialiști, părinți, autorități cu scopul de a susține importanța strategică a educației timpurii privind dezvoltarea sănătoasă și armonioasă a copiilor.

_______________________________________________

Despre World Vision România

World Vision România este o organizație care desfășoară programe de educaţie, intervenție umanitară de urgență, dezvoltare și advocacy, punând în centrul activității sale bunăstarea copilului. Organizația se concentrează asupra muncii cu copiii, familiile și comunitățile, în scopul depășirii sărăciei și nedreptății. Fundația lucrează cu persoanele cele mai vulnerabile din lume, indiferent de religie, rasă, etnie sau gen.World Vision România face parte din parteneriatul World Vision International, prezent în aproape 100 de țări din întreaga lume. În 32 de ani de prezență în România, am ajutat peste 500.000 de copii și adulți, în aproape 1000 de comunități din 41 județe.

 

Despre Fundaţia OMV Petrom

Lansată în anul 2022, Fundația OMV Petrom construiește programe și susține investiții pe termen lung în România pentru comunități dezavantajate, în trei domenii cheie: educație, mediu și sănătate. Mai multe detalii despre activitatea Fundaţiei OMV Petrom puteți găsi pe www.fundatiaomvpetrom.ro.          

 

Lista comunităţi din județul Giurgiu participante la programul “Start în educație”, în perioada 01 octombrie 2023 – 30 iunie 2024:

  1. Frătești
  2. Găiseni
  3. Găujani
  4. Giurgiu
  5. Gostinu
  6. Grădinari
  7. Malu
  8. Săbăreni
  9. Singureni
  10. Vânătorii Mici

Advertisement

Arhive