Peste 250 de articole vestimentare contrafăcute, confiscate de jandarmii giurgiuveni
Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Giurgiu au desfășurat, în cursul zilei de 9 noiembrie a.c., o acțiune punctuală pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură infracțională.
Pe timpul activităților de control, desfășurate în Târgul săptămânal din orașul Bolintin Vale, jandarmii au depistat doi bărbați care ofereau spre vânzare peste 250 de articole vestimentare și accesorii inscripționate cu mărci identice sau similare unor branduri cunoscute, fără a deține documente de proveniență.
Bunurile, suspectate a fi contrafăcute, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar jandarmii au întocmit actele de sesizare pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a produselor purtând mărci contrafăcute, conform Legii nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice.
Reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Giurgiu reamintesc cetățenilor că vânzarea sau cumpărarea produselor contrafăcute constituie infracțiune și se sancționează conform legii.
Jandarmii giurgiuveni anunță că vor continua acțiunile de control în piețe, târguri și alte zone aglomerate, pentru prevenirea și combaterea faptelor contravenționale și infracționale, în scopul menținerii unui climat de siguranță publică pentru cetățeni.














Lasă un răspuns