Peste 650 de kilograme de carne și 200 de kilograme de brânză fără documente de proveniență, indisponibilizate de polițiști
Recent, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul I.P.J. Giurgiu au organizat și desfășurat împreună cu polițiști din cadrul Secției nr. 4 de Poliție Rurală Ghimpați, județul Giurgiu, o acțiune pentru prevenirea și combaterea comerțului ilicit cu carne și produse din carne.
Cu ocazia activităților specifice, în jurul orei 06.30, a fost identificat un bărbat de 48 de ani, din municipiul Roșiori de Vede, județul Teleorman, în timp ce transporta cu o autoutilitară cantitatea de 656,8 kg. carne de vită (carcasă) și 200 kg brânză, fără a deține documente care să ateste proveniența mărfii.
În cauză a fost dispusă măsura sancționării contravenționale cu amendă în valoare de 500 lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 12/1990.
Bunurile au fost indisponibilizate de polițiști și reprezentanții D.S.V.S.A. Giurgiu, în vederea distrugerii.













