Get Adobe Flash player
ziare.antena3.ro

Arhive

Peste două milioane de români urmează să primească măşti gratuit de la stat. Cine va beneficia

Peste două milioane de români urmează să primească măşti gratuite de la stat. Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă în acest sens, iar măştile ar urma să fie distribuite zilele următoare.

Printre categoriile de persoane care vor beneficia de acest sprijin se numără persoanele din familiile care primesc ajutor social, pensionarii, dar şi persoanele cu handicap, potrivit mediafax.ro.

Nelu Tătaru: „Persoanele din familiile beneficiare ale ajutorului social acordat în baza legii 416/2001 privind venitul minim garantat, persoanele beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza legii 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, pensionsarii din sistemul public de pensii ale căror drepturi sunt de până la 704 lei, inclusiv persoanele încadrate în grad de handicap, care realizează venituri exclusiv din prestaţiile sociale prevăzute de art 42 şi 58 dfin legea 448/2006”.

Ministrul Sănăţăţii anunţă că distribuirea măştilor se va face în procedură de urgenţă.  Guvernul este obligat, printr-o prevedere adoptată în Parlament, să furnizeze măşti de protecţie gratuite pentru persoanele defavorizate. Odată cu instituirea stării de urgenţă, eşti obligat să porţi mască în spaţii închise, precum în centrele comerciale, în autobuz sau chiar la locul de muncă.

Comentariile voastre sunt încurajate şi deschise. Injuriile, insultele, calomniile sau orice tip de comentariu agresiv sau neargumentat vor fi eliminate.
De acelaşi tratament vor avea parte şi atacurile personale asupra altor cititori, sau asupra persoanelor publice ori asupra autorilor materialelor.
Vă mulţumim pentru înţelegere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Arhive