Plan comun de intervenţie între pompierii din Giurgiu şi cei din Ruse
Un plan de intervenţie comună în cazul unor situaţii de urgenţă cu efecte transfrontaliere, a fost semnat, joi, la Giurgiu, între Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Vlaşca” al judeţului Giurgiu şi Direcţia Regională de Pompieri şi Protecţie Civilă Ruse.
Semnarea planului de intervenţie comună avut loc în prezenţa prefectului de Giurgiu, Nina Carmen Crişu şi a preşedintelui Consiliului Judeţean Giurgiu, Vasile Mustăţea.
Prin semnarea acestui document, cele două instituţii se angajează să realizeze intervenţii comune în situaţia producerii unor situaţii de urgenţă cu efecte transfrontaliere, el fiind rezultatul final al unui proiect intitulat „Joint risk monitoring during emergencies in the Danube area border”, implementat de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.
„Prin acest plan stabilim cadrul legal de intervenţie după semnarea, la Giurgiu, a protocolului de colaborare între IGSU şi Directoratul General de Pompieri şi Protecţie Civilă din Bulgaria. Planul comun de intervenţie va permite, atât pompierilor din Giurgiu cât şi celor din Ruse să treacă graniţele dintr-o parte în alta, fără să aibă nevoie de alte aprobări, în cazul producerii unor situaţii de urgenţă”, a declarat şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu, col. Emil Apostol.
Marcela Petcu














