PNL a depus lista de candidaturi pentru Consiliul Judeţean Giurgiu. Iată echipa lui Dumitru Beianu
PNL Giurgiu a depus, astăzi, la Biroul Electoral Judeţean, lista de candidați pentru Consiliul Judeţean Giurgiu. La eveniment au participat copreședintele organizaţiei judeţene a PNL şi candidatul partidului la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Giurgiu, Dumitru Beianu, copreşedintele Gheorghe Ştefan, deputatul Marin Anton, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Dumitru Gavrilă, dar şi o parte dintre cei care vor candida pentru CJ Giurgiu.
Dumitru Beianu, candidatul partidului la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Giurgiu, a declarat că echipa sa cunoaşte problemele judeţului şi, în consecinţă, vine cu soluţii viabile şi chiar spectaculoase pentru rezolvarea acestora, el însuşi având o vastă experienţă în privinţa administrării judeţului Giurgiu.
„În 2012, am fost personajul principal al unei întâmplări foarte frumoase, am avut susţinerea a peste 30.000 de giurgiuveni, dar mai ales a 19.000 de giurgiuveni din oraş, pentru campania mea de candidat independent la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Giurgiu. Acum, revin după patru ani, în care am învăţat multe şi am beneficiat de sprijinul multor colegi, alături de echipa PNL, o echipă frumoasă şi performantă. Venim în faţa dvs bine intenţionaţi. Iar eu, sunt acelaşi ca în 2012. Am semnat, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean, contracte în valoare de 100 milioane de euro, am terminat mandatul cu aceeaşi declaraţie de avere cu care am început şi nu am nicio intenţie să-mi schimb principiile. Vin aici ca să găsesc soluţii pentru problemele comunităţii, ştim problemele, atât noi, cât şi colegii de la municipiu. Îi rog pe giurgiuveni să ne creadă atunci când spunem că suntem bine intenţionaţi. În ceea ce mă priveşte, nu am niciun dosar penal, sunt acelaşi care a muncit şi va munci pentru comunitate”, a declarat candidatul PNL la preşedinţia Consiliului Judeţean, Dumitru Beianu.
„Este cea mai bună echipă pe care un partid politic o oferă giurgiuvenilor, începând de la domnul Beianu, pe care îl susţinem pentru o nouă funcţie de preşedinte al Consiliului Judeţean Giurgiu. Sunt bucuros că, după o serie de negocieri, am reuşit să venim în faţa dvs cu candidaţi care să respecte toate criteriile de integritate”, a spus şi Gheorghe Ştefan, copreşedintele organizaţiei judeţene a PNL Giurgiu.
„În 2008, când domnul Beianu era preşedinte al CJ Giurgiu, iar eu, vicepreşedinte, am început trei proiecte de infrstructură rutieră, care au continuat şi în acest mandat, dar au rămas nefinalizate. Consider că după data de 5 iunie, când domnul Beianu va reveni în Consiliul Judeţean, vom finaliza aceste proiecte de infrastructură, sunt trei proiecte pe fonduri europene deosebit de importante, şi mă refer aici la modernizarea DJ 411, DJ 603, DJ 504. Vedeţi dvs, fără infrastructură rutieră, nici investitorii nu vin în judeţul Giurgiu. Cu opt ani în urmă, drumurile judeţului erau asfaltate în proporţie de 25%, acum sunt în proporţie de 90% iar acest lucru i se datorează domnului Beianu”, a declarat Dumitru Gavrilă, vicepreşedintele CJ Giurgiu.
Acesta a adăugat că pe lista de consilieri judeţeni a PNL Giurgiu se regăsesc persoane cu experienţă în administraţie şi care au mai ocupat astfel de funcţii.
La rândul său, deputatul Marin Anton şi-a exprimat speranţa că giurgiuvenii vor vota ştiind că liberalii sunt responsabili de toate lucrurile bune din acest judeţ şi în perspectiva în care viitoarea guvernare va fi de dreapta.
Iată lista candidaţilor la Consiliul Judeţean Giurgiu:
- BEIANU DUMITRU
- ŞTEFAN GHEORGHE
- ANTON MARIN
- MIHUŢ GEORGETA
- NEAGU CRISTIANA DANIELA
- RADU MARIUS IONUT
- GAVRILĂ DUMITRU
- BOERESCU MIHNEA MIHAI
- MIHAI PETRE
- VELICU FLORIAN
- EPURE EMIL NICOLAE
- UJENIUC DRAGOŞ
- MARCIU COSMIN CRISTIAN
- IONEL IULIAN
- PĂUN DUMITRU
- MATEI IONUŢ
- IACOB MARIUS NICUŞOR
- CHIRAN ADRIAN
- PANAIT GHERGHINA
- DADILOVEANU SORIN
- NIŢULESCU ŞTEFAN CRISTIAN
- NEMŢESCU CRISTIAN CONSTANTIN
- MECLEA ALINA
- RĂCARU ION
- DANCIU DANA ANDREEA
- LĂCEANU MONICA
- MOLDOVEANU LUCICA MIHAELA
- IOSIF VIOREL
- SÎRBU ADELINA VERONICA
- VLAD GHEORGHE
- BOŞMAN STANCU CARMEN
- DOBRIN NICOLAE
- MOCANU MIRELA
- BUŞCU GHEORGHE
- BERBEC MARILENA DANIELA
- PETRE BOGDAN CRINISOR
- CIOBANU CRINELA ANDREEA
- CRISTEA FERI EUGEN
- MOCANU IONELA LOREDANA













