PNL Giurgiu, daruri pentru copiii cadrelor medicale din Spitalul Județean de Urgență, ai angajaților SC Giurgiu Servicii Locale SA şi pentru Școala Specială din municipiu
250 de pachete cu dulciuri au fost pregătite de organizaţia judeţeană a PNL alături de Asociația „Prietenii de lângă tine” din Giurgiu, pentru copiii cadrelor medicale din Spitalul Județean de Urgență Giurgiu, ce au fost în prima linie a luptei cu pandemia, pe parcursul acestui an, dar și pentru micuții angajaților SC Giurgiu Servicii Locale SA.
Primii care s-au bucurat de pachetele de Crăciun au fost cei 150 de copii ai cadrelor medicale de la Spitalul Județean Giurgiu.
În afara celor 250 de pachete cu dulciuri care au ajuns la copiii cadrelor medicale și ai angajaților de la GSL, un dar important al organizației județene a PNL Giurgiu, în fruntea căreia s-a aflat preşedintele liberal, europarlamentarul Dan Motreanu, a pornit către Școala Specială din municipiu: cantități importante de produse de curățenie și igienă, extrem de necesare în această perioadă de pandemie.
















