Poliţia Locală Rutieră „supraveghează” WC-ul public din Piaţa Centrală?
Astăzi, 5 mai 2015, în intervalul 13:30-14:00, un poliţist local (vezi imaginile), de la formaţiunea rutieră, a stat de „pază” la uşa WC-ului public din Piaţa Centrală. Pentru veridicitate, vă oferim şi câteva fotografii cu poliţistul în cauză, maşina Poliţiei Locale fiind în imediata apropiere. Ne-am pus tot felul de întrebări colaterale: poliţistul fie aştepta la rând, fie însoţea pe cineva care avea probleme serioase la WC… sau verifica chitanţele pe care omul de serviciu de acolo le elibera.
Nu ştim ce consemn a avut acest poliţist, cu echipament incomplet, mai exact fără chipiu, dar între timp celelalte autoturisme parcau pe locurile interzise, fiecare după bunul plac, îngreunând traficul rutier din zonă.
Mai puteţi sesiza, în imaginile alăturate, că omul legii poartă, între timp, o conversaţie cu un negustor ambulant (ilegal) de ciorapi,
după care, plictisit de atâta (muncă la) stat, mai , mai să pice de toropeală…!
Îi oferim domnului primar şi directorului Poliţiei Locale Giurgiu aceste imagini în speranţa că vor elucida „misterul” prezenţei Poliţiei Locale Rutiere… la uşa WC-ului public!
Şi sperăm, totodată, ca astfel de aspecte, total neadecvate, să dispară din peisajul cotidian giurgiuvean.


















