Get Adobe Flash player
ziare.antena3.ro

Arhive

Pompierii giurgiuveni au în dotare o autospecială de transport victime multiple

IMG_2439Un număr de 26 de autospeciale achiziționate de Ministerul Sănătății pentru intervenții la accidente colective și calamități au fost predate către inspectoratele pentru situații de urgență, recent, în cadrul unui eveniment organizat la sediul Ministerului Afacerilor Interne. Una dintre aceste autospeciale a ajuns și în județul Giurgiu.

Nu mai puțin de 25 de autospeciale pentru transport personal și victime multiple, precum și o autospecială în caz de calamități sau accidente colective, au fost predate, pe 4 iulie, pompierilor din țară. Fiecare mașină este dotată cu echipamente speciale, care îi asigură o autonomie de 24 de ore, iar cu aceste vehicule de mare capacitate pot fi transportați patru  pacienți pe targă şi şase pe băncuţe, în funcție de starea medicală a acestora.

IMG_2433

Potrivit ISU Giurgiu, această autospecială oferă şi posibilitatea transportării pacienţilor supraponderali.

Vicepremierul Gabriel Oprea, ministru al Afacerilor Interne a precizat că, la finalul acestui program, câte o autospecială de transport victime multiple va interveni în fiecare județ, iar în fiecare regiune câte o autospecială pentru calamități și accidente colective. „Preluarea de către inspectoratele pentru situații de urgență a acestor mijloace de intervenție la calamități și accidente cu victime multiple achiziționate de Ministerul Sănătății este o continuare a colaborării dintre cele două instituții care cooperează în mod tradițional pentru salvarea oamenilor. Achizițiile de mijloace de intervenție medicală de urgență au ca obiectiv acoperirea la nivel național a necesarului de astfel de autospeciale, urmează ca la finalul programului să avem câte o autospecială de transport victime multiple în fiecare județ, iar în fiecare regiune în parte să avem câte o autospecială de intervenție la calamități și accidente colective”.

Arhive