Pompierii giurgiuveni, intervenţie la un ACCIDENT RUTIER soldat cu şase victime, una fiind decedată! (FOTO)
Astăzi, 4 august 2019, la ora 17:20, s-a produs un grav accident rutier în localitatea Gratia, județul Teleorman, pe DJ 701 Gratia- Corbi, soldat cu şase victime, una fiind decedată.
în accident au fost implicate şase victime, cinci adulţi şi un copil. Toate cele şase victime se aflau în aceeaşi maşină.
La locul accidentului au intervenit şi pompierii giurgiuveni din cadrul Grupului de lucru Roata de Jos cu autospeciala de Descarcerare, alături de colegii din Teleorman şi Dâmboviţa.
De asemenea, a fost solicitat şi elicopterul SMURD.
FOTO: ISU Giurgiu
UPDATE.
La fața locului a fost solicitată intervenția unui elicopter SMURD, care l-a preluat un copil aflat în stre gravă. Acesta era inconștient și a fost transportat la un spital din București. De asemenea, două victime au fost trimise la spitale din Capitală, iar alte două au fost internate în unități medicale din județul Teleorman.
Potrivit polițiștilor, totul s-ar fi întâmplat în condițiile în care, o șoferiță, de 39 de ani, care mergea din direcția Gratia către granița cu județul Dâmbovița, a ieșit cu mașina de pe șosea. Femeia ar fi avut și alte preocupări în timp ce se afla la volan, iar odată ieșită de pe carosabil, mașina s-a răsturnat.
În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală.














