Pompierii implicaţi în concursul fraudat din 2007 nu pot participa la examen
Potrivit unui comunicat al ISU Giurgiu, persoanele care au fost încadrate în 2007 prin fraudarea concursurilor nu au şi nu pot avea, în prezent, calitatea de cadre militare, deci nu pot participa la concursul ce va fi orgnaizat de instituţie pentru ocuparea a 74 de posturi vacante.
„Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Vlaşca” al judeţului Giurgiu a reluat procedurile pentru organizarea concursului/examenului în vederea ocupării posturilor vacante de execuţie, cu recrutare din rândul cadrelor militare aflate în rezerva MAI.
Pentru asigurarea climatului de legalitate şi respectarea în totalitate a condiţiilor de participare la concursurile organizate de ISU Giurgiu, a fost dispusă, în data de 19 martie 2015, încetarea procedurilor de concurs, pentru clarificarea unor aspecte de natură juridică în legătură cu atestarea îndeplinirii unor condiţii de participare la selecţie. Verificările au vizat modul în care a fost dobândit statutul de „cadru militar în rezervă” de către unii dintre candidaţi, având în vedere dispoziţiile Sentinţei nr.29/04.07.2012 pronunţată de Tribunalul Militar Bucureşti, rămasă definitivă prin Decizia Penală nr.45/10.07.2014 a Curţii Militare de Apel Bucureşti. Astfel, în această perioadă au fost solicitate şi obţinute clarificări referitoare la efectele complete ale hotărârilor judecătoreşti respective, stabilindu-se că persoanele care au fost încadrate în 2007 prin fraudarea concursurilor nu au şi nu pot avea, în prezent, calitatea de cadre militare. În consecinţă, reînceperea procedurilor de concurs se realizează prin luarea înconsiderare a noii situaţii militare în care aceste persoane se află, iar participarea acestora la concursuri nu este posibilă în această etapă”, se arată în comunicatul ISU Giurgiu.













