Preasfinţitul Ambrozie a săvârşit Denia din Sfânta și Marea Vineri, la Catedrala Episcopală din Giurgiu
În seara zilei de 13 aprilie 2017, în toate bisericile din cuprinsul Episcopia Giurgiului a fost săvârşită slujba Deniei din Sfânta și Marea Vineri.
La Catedrala Episcopală Denia celor Douăsprezece Evanghelii a fost săvârşită de Preasfinţitul Părinte Dr. Ambrozie, Episcopul Giurgiului, înconjurat de un sobor de preoţi şi de diaconi.
În cuvântul de învăţătură adresat celor prezenţi, Preasfinția Sa a explicat înţelesul celor 12 pericope evanghelice care vorbesc despre sfintele, mântuitoarele şi înfricoşătoarele Pătimiri ale lui Hristos, subliniind că ele arată îndelunga răbdare a Domnului nostru Iisus Hristos care ne-a răscumpărat pe noi din „blestemul legii cu scump Sângele Său”.
Prin jertfa Sa de pe Cruce, prin care a plătit pentru noi, ne-a iertat şi ne-a împăcat cu Dumnezeu, ne-a dăruit iertarea păcatelor, biruinţă asupra uneltirilor diavolului şi asupra răutăţii, eliberare de osânda cea veşnică, sfinţirea, posibilitatea îndumnezeirii firii noastre omeneşti şi dobândirea vieţii veşnice.
În finalul cuvântului său, Chiriarhul nostru i-a îndemnat pe credincioși ca în Vinerea și Sâmbăta Mare să mediteze la jertfa Mântuitorului Hristos pe care a făcut-o pentru întreaga omenire, apoi le-a oferit icoane cu scena Punerii în mormânt a Domnului nostru Iisus Hristos și Pastorala la Învierea Domnului 2017.
***
În cadrul slujbei au fost citite 12 pericope evanghelice ce prezintă tabloul complet al suferinţelor Mântuitorului, culminând cu răstignirea şi moartea Sa pe Cruce. După Evanghelia a cincea, care relatează cererea mulțimilor în fața lui Pilat de a-L răstigni pe Iisus și de a-l elibera pe tâlharul Baraba, Preasfințitul Părinte Episcop Ambrozie a luat pe umeri crucea din spatele Sfintei Mese și purtând-o a dus-o în mijlocul bisericii. Preasfinția Sa împreună cu tot soborul preoțesc s-au închinat în fața Crucii Mântuitorului, care a rămas după aceasta, în afara Altarului, pentru ca și credincioșii să se poată închina.
Conform Sinaxarului citit la această slujbă, în Sfânta și Marea zi Vineri se prăznuiesc sfintele și mântuitoarele și înfricoșătoarele Pătimiri ale Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos: scuipările, lovirile peste față, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfiră, trestia, buretele, oțetul, piroanele, sulița și înainte de toate Crucea și moartea, pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi. Se mai face încă pomenire de mărturisirea mântuitoare făcută pe cruce de tâlharul recunoscător, care a fost răstignit împreună cu El.

















