Preasfințitul Părinte Dr. Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a împlinit 22 de ani de arhierie! Întru Mulţi Ani!
Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a aniversat astăzi, 14 octombrie, împlinirea a 22 de ani de când Mântuitorul Hristos, Arhiereul cel veșnic, l-a chemat la înalta treaptă a arhieriei, învrednicindu-l de acest mare și dumnezeiesc dar.
Momentul a fost marcat prin rugăciune, Preasfinția Sa săvârşind Sfânta Liturghie, înconjurat de un ales sobor de preoţi şi diaconi, în frunte cu Preacuviosul Părinte Arhimandrit Dr. Mihail Muscariu, exarhul mănăstirilor din eparhia noastră şi Preacuviosul Părinte Arhimandrit Dr. Teodor Şerban, vicarul Episcopiei Giurgiului, la Mănăstirea „Sfântul Ioan Rusul” de la Slobozia, aducând mulţumire Milostivului Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra sa şi a celor pe care îi păstoreşte.
Ierarhul nostru s-a născut în data de 20 aprilie 1969, în comuna Scorţeni, jud. Prahova.
A urmat Şcoala generală în satul Urleta, comuna Băneşti, jud. Prahova; Liceul nr. 1 din Câmpina, pe care l-a absolvit în 1987, cu bacalaureat. A absolvit Facultatea de Teologie din Bucureşti (1992-1996), cu licenţă; cursuri de Master la aceeaşi Facultate (1998-1999).
În perioada 1999-2000 a urmat cursul de Limbă greacă la Universitatea Aristotel din Tesalonic; în anul 2000 s-a înscris la cursul de doctorat al Facultăţii de Teologie al aceleiaşi Universităţi; în 3 martie 2005 a obţinut titlul de doctor în Teologie la Tesalonic, cu teza: Considerarea istorică a cauzelor şi consecinţelor unirii Bisericii Ortodoxe din Transilvania cu Biserica Romano-Catolică (sub îndrumarea Prof. dr. Apostolos Glavinas).
În anul 1990 a intrat în obştea schitului Crasna, iar în 1991 a fost tuns în monahism cu numele Ambrozie (1991); în cursul lunii mai 1992 a fost hirotonit ierodiacon şi ieromonah.
În perioada 1996-2000 a fost stareţ al schitului Darvari din Bucureşti pe care l-a reactivat.
În 1999 a fost înălţat la rangul de protosinghel; în data de 4 octombrie 2000 a fost ales Episcop vicar patriarhal, cu titlul Sinaitul, şi hirotonit arhiereu în 15 octombrie 2000 în Biserica Sfântul Spiridon din Bucureşti.
În data de 8 februarie 2006 a fost ales Episcop titular al Eparhiei Giurgiului (nou-înfiinţată) şi instalat (9 aprilie 2006), în Catedrala Adormirea Maicii Domnului din Giurgiu.
********
La ceas aniversar, clerul, monahii și credincioșii giurgiuveni au înălțat smerită rugăciune la Tronul Preasfintei Treimi, cerând Atotmilostivului Dumnezeu să dăruiască Preasfințitului Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, ani binecuvântați, cu sănătate și rodnicie în propovăduirea Evangheliei, spre folosul și propășirea duhovnicească a bunilor creștini giurgiuveni!
Întru Mulți și Fericiți Ani, Preasfinţia Voastră!













