Get Adobe Flash player
+37
°
C
+38°
+23°
Giurgiu
, 22
+39°+24°
+39°+23°
+37°+21°
+39°+23°
+38°+21°
+39°+21°
Prognoză pe 7 zile

Arhive

Premierul Ludovic Orban, promisiuni făcute giurgiuvenilor! (FOTO)

Primul ministru al României a făcut astăzi, 19 noiembrie 2020, la recepţia lucrărilor de modernizare a DN 5, de la Adunaţii Copăceni, câteva promisiuni pentru giurgiuveni.

„Guvernul pe care îl conduc tratează cu cea mai mare atenţie toate investiţiile necesare pentru dezvoltarea judeţului Giurgiu. Avem proiecte foarte serioase pentru judeţul Giurgiu. Există un proiect pe care îl aştept de 15 ani şi anume podul de cale ferată de la Grădiştea. Podul  a devenit nefuncţional în urmă cu 15 ani şi de atunci nu a fost reconstruit. Podul de la Grădiştea face parte din cea mai veche cale ferată din România, calea ferată Bucureşti-Giurgiu. Îmi doresc să rezolvăm această problemă şi într-un fel să spălăm ruşinea ultimilor ani prin finalizarea cât mai rapidă a acestui proiect”, a declarat Orban, astăzi, în conferinţa de presă organizată la recepţia lucrărilor de modernizare a DN 5, la Adunaţii Copăceni.

Orban a spus că a discutat despre acest proiect cu ministrul Transporturilor şi cu conducerea companiei CFR, obiectivul fiind „semnarea contractului de reconstrucţie în cel mult două săptămâni”.

Un alt obiectiv de investiţii, anunţat de premier, este cel de modernizare a portului Giurgiu, aflat în faza finală pentru semnarea contractului de finanţare din fonduri europene.

„Aşteptăm rezolvarea problemei de proprietate, împreună cu noul primar al municipiului Giurgiu, Adrian Anghelescu, astfel încât, într-un termen cât mai scurt posibil, să putem semna contractul de finanţare din fonduri europene a acestui important obiectiv de investiţii”, a menţionat primul ministru.

„Giurgiu are nevoie de investiţii private, Giurgiu are nevoie de reindustrializare, Giurgiu are nevoie de o fructificare superioară a potenţialului pe care îl are, atât a potenţialului agricol, cât şi a potenţialului turistic. Gândiţi-vă că avem delta Neajlovului, care este un obiectiv extrem de atractiv, care poate să genereze o dezvoltare economică bazată pe un turism verde”, a conchis Ludovic Orban.

Advertisement

Arhive