Preoţii giurgiuveni au început sfințirea caselor! Ei vestesc „Botezul Domnului”!
După obiceiul creștinesc și strămoșesc, în zilele premergătoare Bobotezei, slujitorii Sfintelor Altare merg la casele creștinilor cu Iordanul pentru a vesti minunea Botezului Domnului Nostru Iisus Hristos.
În funcție de numărul enoriașilor din parohie, preoții își programează aceste vizite astfel încât să ajungă la toate casele arondate. Preotul este însoțit de către dascăl, care poartă o găletușă cu apă sfințită și busuioc.
Biserica a stabilit ca sfinţirea caselor credincioşilor să se facă prin două rânduieli de slujbă distincte care nu se exclud una pe alta, ci se completează reciproc.
Prima rânduială este stropirea caselor cu Agheasma Mare, în prag de Bobotează.
La fel de importantă, însă, este și cea de a doua rânduială, şi anume slujba sfeştaniei sau agheasmei mici, care se săvârşeşte la mutarea în casă nouă şi care se repetă, apoi, în fiecare an, sau chiar mai des, atunci când lucrarea răului se face simţită, în vreun fel, în casă.