Primăriile, în grevă. Ce s-a întâmplat la Giurgiu
A fost grevă în primării şi consilii județene sau locale, încă de la primele ore ale dimineţii. Protestul de azi este un prim pas pentru declanșarea grevei generale în administrația locală.
La Giurgiu, sindicatul din Primăria Giurgiu nu s-a alăturat acestui protest, nefiind afiliat Federației Naționale a Sindicatelor din Administrație, FNSA. Astfel, programul de lucru cu publicul nu a fost perturbat.
Revendicările Federației Naționale a Sindicatelor din Administrație, FNSA, sunt următoarele: majorarea salariilor de bază ale funcționarilor publici și ale personalului contractual din administrația publică locală cu 25%, acordarea normei de hrană pentru toți salariații din administrația publică locală, acolo unde resursele bugetare permit acest lucru, și acordarea voucherelor de vacanță pentru salariații din administrația publică locală.
În administrația locală, salariile sunt mult mai mici față de cele ale celorlalte categorii de bugetari. Câștigurile sunt de aproape 1.350 de lei lunar, aproape de salariul minim pe economie.













