Primarul comunei Ulmi, Petre Nicolae, suspendat din funcţie de prefectul judeţului Giurgiu!
Primarul comunei Ulmi, penelistul Petre Nicolae, a fost suspendat din functie după ce prefectul judetului Giurgiu, Nina Carmen Crişu, a emis un ordin in acest sens. Suspendarea vine în urma deciziei definitive și irevocabile a magistraților de la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Agenția Națională de Integritate a constatat că Petre Nicolae, fost viceprimar al comunei Ulmi, judeţul Giurgiu, a fost în incompatibilitate aproape doi ani, perioadă în care, pe lângă funcţia publică a fost şi administrator al unei firme, potrivit unui comunicat remis joi.
Agenția Națională de Integritate a demarat verificările cu privire la nerespectarea de către Petre Nicolae, fost viceprimar, actual primar în cadrul Primăriei comunei Ulmi (Judeţul Giurgiu), a dispoziţiilor legale privind regimul juridic al incompatibilităţilor.
Potrivit inspectorilor de integritate, în perioada 2008-2010, Petre Nicolae a fost viceprimar, iar între 13 august 2004 şi 26 martie a fost atât asociat unic, cât și administrator în cadrul SC TF Impex SRL.
Astfel, Petre Nicolae s-a aflat în stare de incompatibilitate ca urmare a exercitării simultane, în perioada 19 iunie 2008 – 26 martie 2010, a funcției de viceprimar și a celei de administrator în cadrul SC TF Impex SRL, potrivit sursei citate.
Persoana față de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor legii menționate, cu excepția celor electorale, pe o perioadă de 3 ani. În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcție sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate, interdicția de 3 ani operează, potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv, a rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești de confirmare a existenței unei stări de incompatibilitate.













