Produse Hexi Pharma, achiziţionate de DSP Giurgiu. „Nu avem contact cu bolnavii”
După ce pe un site de ştiri local a apărut informaţia conform căreia Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Giurgiu ar fi achiziţionat, acum doi ani, produse Hexi Pharma, potrivit unei raportări făcute către Ministerul Sănătăţii, am stat de vorbă cu reprezentanţi ai instituţiei despre această situaţie. Aceştia ne-au precizat că produsele achiziţionate au fost în cantităţi reduse, respectiv 8-10 flacoane de dezinfectanţi pe an iar acestea au fost utilizate doar în interiorul instituţiei, pentru dezinfecţia scărilor, a obiectelor sanitare şi a birourilor.
„Nu avem contact direct cu bolnavul. Produsele respective au fost utilizate doar pentru dezinfecţia scărilor, podelelor, obiectelor sanitare din birourile direcţiei”, ne-au declarat reprezentanţii DSP Giurgiu.
Potrivit aceleiaşi surse, în cazurile de boli contagioase depistate în şcoli, DSP Giurgiu a utilizat aparatul cu aerosoli, iar substanţele dezinfectante erau achiziţionate de către şcoli.
Într-un articol apărut pe un site local apare informaţia conform căreia Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Giurgiu, într-o raportare făcută către Ministerul Sănătăţii, a prezentat plăţile efectuate la data de 31 octombrie 2014. Printre firmele către care Direcţia de Sănătate Publică Giurgiu a efectuat plăţi în luna respectivă se regăseşte şi SC. Hexi Pharma CO SRL, pentru achiziţionarea de dezinfectanţi. Valoarea achiziţiei de dezinfectanţi a DSP Giurgiu de la firma Hexi Pharma este de doar 1.736 lei.
Marcela Petcu