Proiectul Legii vaccinării. Amenzi usturătoare
Proiectul Legii vaccinării prevede ca, în cazul vaccinurilor obligatorii, consimţământul pentru imunizare se prezumă ca fiind dat, iar sancţiunile pentru părinţii care refuză vaccinarea copiilor pornește de la un simplu avertisment şi urcă până la amenzi de 10.000 de lei.
La înscrierea în unităţile de învăţământ părinții vor trebui să aducă o adeverință care să ateste efectuarea vaccinurilor, iar în cazul în care schema nu este completă, este obligatoriu ca în maximum un an copiii să fie imunizaţi. Antigenele vaccinale obligatorii la intrarea în colectivitate a copiilor sunt cele împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, poliomielitei, rujeolei, rubeolei, oreionului, hepatitei B.Legea va intra în vigoare de la 01.01.2019.
Legea stabileşte sancţiuni şi pentru medici, pentru direcţiile de protecţia copilului, unităţile de învăţământ, furnizorii de servicii medicale de vaccinare, autorităţile administraţiei publice locale. Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se face de către Direcţiile de Sănătate Publică judeţene şi a municipiului Bucureşti prin inspectorii sanitari de stat şi asistenţi inspectori sanitari.













