Promoţii false în supermarketurile giurgiuvene
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului a desfăşurat în perioada 23 – 29 iunie 2016, la nivel naţional, un control în reţele de magazine privind modalitatea de desfăşurare a promoţiilor şi concordanţă dintre preţurile afişate la raft şi cele aplicate la casă de marcat. Au fost controlaţi 51 operatori economici din reţele de magazine constatându-se abateri de la prevederile legale, iar la un număr de 37 dintre aceştia şi s-a dispus oprirea temporară de la comercializare de produse alimentare în valoare de circa 12.678 lei.
De asemenea, s-a dispus oprirea definitivă de la comercializare a 71 kg produse alimentare, în valoare de 512 lei, care erau improprii consumului uman. Principalele abateri constatate au fost: comercializarea produselor în pachete promoţionale de tipul “2 la preţ de 1”, “oferta 1 + al doilea la jumătate de preţ din preţ”, fără a există la comercializare produsul individual pentru a verifică preţul de referinţă, fără a putea verifică corectitudinea promoţiei-” crenvurşti “pachet “3 la preţ de 2” pentru care oferta nu s-a confirmat – preţul afişat la produsul de referinţă era de 4,82 lei, iar preţul afişat pe pachet este de 9,99 lei. Rezultă o diferenţa de preţ în plus faţă de oferta de 0,35 lei/pachet.
Ce abateri s-au găsit la Giurgiu
În supermarketurile giurgiuvene, au fost găsite abateri la promoţii precum „salam crud uscat” pachete cu oferta “1+1/2” la al doilea produs la preţul afişat pe pachetul promoţional de 9,99 lei. Produsul de referinţă nu exista la vânzare, consumatorii neavând posibilitatea verificării corectitudinii ofertei. Totodată, la “crenvurşti” – pachete individuale de 200 gr cu oferta “3 la preţ de 2”, condiţiile din ofertă nu erau respectate, consumatorul fiind indus în eroare cu privire la ofertă, preţul corect/pachet trebuia să fie de 9.64 lei, faţă de preţul afişat de 9.99 lei.
Alte abateri au fost găsite la oferta “salam uscat şi salam picant”, pachete cu ofertă specială “2 la preţ de 1”. Astfel, la raft exista doar preţ/pachet, lipsind preţul de referinţă, consumatorii neavând posibilitatea verificării corectitudinii ofertelor. O altă abatere s-a referit la diverse pachete promoţionale care aveau afişat preţ/pachet, lipsind preţul de referinţă pentru produsul singular, consumatorii neavând posibilitatea verificării corectitudinii ofertelor.
Marcela Petcu













