PROTEST la Ambulanța Giurgiu, dar şi în toată ţara, pe 10 noiembrie!
În data de 10 noiembrie a.c., începând cu ora 10.00 până ora 12.00, se va desfășura un PROTEST NAȚIONAL organizat de Federația Națională Sindicală ”Ambulanța” din România, susținută de organizațiile sindicale județene membre din toate Serviciile Publice de Ambulanță, ne-a informat Costel Laudă, liderul judeţean al acestui sindicat.
PROTESTUL se va desfășura în toate sediile centrale din serviciile de ambulanță județene, iar în București PROTESTUL va fi organizat în Piața Victoriei, ca obiectiv pichetarea Guvernului, unde va fi prezent un grup de 80 de protestatari, grup format din reprezentanții sindicali ai organizațiilor sindicale din toate Serviciile Publice de Ambulanţă din România.
Conducerea FNSAR a înaintat solicitare în scris Premierului României de a stabili în regim de urgență întâlnirea cu conducerea FNSAR, întâlnire promisă de Premier.
Revendicările FEDERAȚIEI NAȚIONALE SINDICALE ”AMBULANȚA” DIN ROMÂNIA, sunt: suplimentarea cu personal în serviciile de ambulanță, rectificarea bugetară la nivelul necesarului pentru a asigura drepturile salariale și cheltuieli materiale necesare pentru continuitatea activității în serviciile de ambulanță, reașezarea salarizării asistentului medical, a managerului general și al membrilor comitetului director din serviciile de ambulanță, salarizarea întregului personal din Serviciile Publice de Ambulanță începând cu 01 ianuarie 2021 la nivelul grilei anului 2022, asigurarea pensiei de urmaș familiei acestuia în urma decesului personalului din Serviciile Publice de Ambulanță în lupta cu virusul COVID -19.













