Puneţi-vă pofta în cui! Un kilogram de cireşe, mult mai scump decât un kilogram de carne de porc
18-25 de lei un kilogram de cireșe, 9 lei un kilogram de căpşuni şi 15 lei kilogramul de nectarine. Acestea sunt prețurile din Piaţa Centrală a oraşului pentru fructele de sezon ce vin din import. Abia după ce vor apărea fructele din producţie autohtonă ne putem aștepta la prețuri accesibile.
Pentru că a venit sezonul fructelor, dăm un ocol prin Piaţa Centrală din Giurgiu, în speranţa că vom găsi ceva fructe de sezon la preţuri accesibile. Nici gând, iar pofta ne piere atunci când vedem prețurile. La 18-25 lei cât costă kilogramul de cireşe, sau 9-10 lei cel de căpşuni, cu siguranţă că nu ne putem permite decât un pumn de astfel de trufandale. Preţul cireşelor este mai scump chiar şi decât toate sortimentele de carne de pe piaţă.
Nici cartofii noi româneşti nu sunt la preţuri accesibile, ele variind între 3,5 – 4 lei kilogramul. Cât despre fructe, abia când vor fi coapte cele românești vom avea prețuri accesibile. Dar asta înseamnă că trebuie să mai aşteptăm câteva săptămâni.
M. Petcu















