Răzvan Cuc a prezentat programul PSD pentru sprijinirea mediului de afaceri
Candidatul PSD Giurgiu la Camera Deputaţilor, Răzvan Cuc, a prezentat măsurile pe care social-democraţii vor să le promoveze pentru încurajarea mediului de afaceri.
„Un element foarte important este Legea prevenției. Nu se va lua nicio măsură din partea instituțiilor de control împotriva unei firme fără parcurgerea etapelor premergătoare de informare și prevenție, cu excepția cazurilor de natură penală”, a precizat Răzvan Cuc.
Mai mult, Răzvan Cuc spune că vor exista restricții și asupra instituțiilor care fac cel mult un control pe an, cu excepția sesizărilor și cazurilor flagrante.
De asemenea, potrivit candidatului social democrat la Parlamentul României, PSD doreşte creșterea rolului consultantului fiscal, a contabilului şi a auditorului, care vor fi cei care vor interacționa cu instituțiile de control. Managerii și administratorii nu vor mai pierde timp pentru a răspunde organelor de control, susţiin social-democraţii.
„Am prezentat până acum Programele PSD pentru Agricultură, Economic, pentru Sănătate şi astăzi a venit rândul celor pentru Mediul de Afaceri, respectiv pentru Tineret. Prin obiectivele prezentate ne propunem întărirea clasei de mijloc, deoarece acum avem mari discrepanţe între clasele sociale. Ne dorim ca măsurile propuse să fie implementate odată cu finalizarea alegerilor din 11 decembrie şi revenirea PSD alături de aliaţii politici la cârma ţării”, a spus Răzvan Cuc.
PSD doreşte ca până în decembrie 2018, obligaţiile fiscale să fie plătite exclusiv online, cât şi o interconectare a sistemelor informatice din toate instituţiile publice. Tot pentru debirocratizarea sistemului, PSD propune reducerea la jumătate a numărului de taxe până la 1 ianuarie 2018, alcătuirea unui nomenclator de taxe, mai puţine formulare, cât şi înfiinţarea unui departament guvernamental pentru analizarea şi propunerea de măsuri pentru creşterea indicatorilor de competitivitate.
În Programul pentru IMM-uri, PSD propune şi existenţa unui echilibru în activitatea de control, justiţie pentru mediul de afaceri, existenţa unei garanţii de stat pentru oamenii de afaceri.
Răzvan Cuc a prezentat şi măsurile legate de infrastructura de transport, de mediu, turism, energie, investiţii şi impact bugetar.
De asemenea, s-au pus în discuţie toate măsurile propuse de PSD în sectorul mediului de afaceri. Printre acestea se numără: înfiinţarea Ministerului IMM-urilor, Antreprenoriatului şi Turismului, gruparea legislaţiei şi crearea a două Coduri- Economic, respectiv Administrativ.
„Consider că este un program ambiţios, realist, lucrat de specialişti ai PSD, dar cu sprijinul reprezentanţilor mediului de afaceri, este un know-how adus laolaltă şi care propune soluţii concrete pentru toate problemele din acest segment”, a conchis Răzvan Cuc.














