Reguli pentru parcările din Piaţa Centrală. Atenţie, vor fi ridicate din nou maşini!
Veste proastă pentru şoferii care staţionează în parcările adiacente Pieţei Centrale. Consilierii locali au aprobat un regulament care reglementează staţionarea vehiculelor în aceste parcări pe perioada sezonului cald, dar şi în cel rece.
Astfel, este permisă staţionarea vehiculelor cu tonaj de până în 7,5 tone, aparţinând persoanelor fizice şi juridice, între orele 5-21, în timpul verii şi între orele 6-20, în timpul iernii. Autorităţile locale vor ca astfel să pună capăt staţionării nelimitate în parcările din piaţă a unor dube apaţinând comercianţilor din Piaţa Centrală.
În plus, potrivit noului regulement, se interzice staţionarea vehiculelor destinate aprovizionării cu marfă, pe timp de zi, expunerii sau vânzării de produse direct din vehicule, în parcările adiacente Pieţei Centrale. Totodată, este interzisă staţionarea oricărui vehicul pe platoul interior al Pieţei Centrale, cel delimitat de bariere, cu excepţia timpilor de încărcare-descărcare marfă.
Cei care nu respectă aceste reguli vor fi sancţionaţi cu amenzi de 100-300 lei – persoanele fizice şi 300-500 – persoanele juridice, iar maşina le va fi ridicată. Regulamentul privind reglementarea circulaţiei rutiere în zona adiacentă Pieţei Centrale a fost aprobat în şedinţa de joi, 26 martie, a Consiliului Local Giurgiu.
Edilii vor însă să extindă măsura ridicării şi asupra maşinilor abandonate pe domeniul public, pentru că, spun ei, există circa 100 de astfel de autoturisme care ocupă ilegal spaţiul public.
Marcela Petcu














