Reţineri în urma percheziţiilor la brokeri neautorizaţi din Giurgiu şi alte judeţe
În urma descinderilor efectuate miercuri, 25 mai, în Capitală, dar şi în 12 judeţe ale ţării, printre care şi Giurgiu, zece persoane au fost reţinute, în cauză fiind efectuate cercetări pentru înşelăciune şi desfăşurarea fără autorizaţie de operaţiuni pe piaţa de capital.
În urma celor 55 de percheziţii efectuate în municipiul Bucureşti şi în judeţele Buzău, Călăraşi, Dâmboviţa, Dolj, Giurgiu, Ialomiţa, Neamţ, Olt, Prahova, Suceava, Teleorman şi Vaslui au fost ridicate peste 300 hard-diskuri utilizate în activitatea infracţională, acestea urmând a fi percheziţionate informatic.
Peste 100 de persoane vătămate şi martori au fost deja audiate în cauză, iar alte 200 de persoane vătămate şi martori au fost citate pentru perioada următoare.Totodată, au fost aplicate sechestre asupra conturilor deţinute la unităţi bancare de persoanele fizice şi juridice implicate.
„Din cercetări a reieşit că persoanele bănuite, prezentându-se în calitatea falsă de brokeri şi reprezentanţi ai unor societăţi de servicii de investiţii financiare care administrează platforme de investiţii online, ar fi determinat mai multe victime să depună sau să transfere bani în conturile bancare ale celor în cauză, sub titlul de investiţii în operaţiuni pe piaţa de capital. Clienţii ar fi fost ademeniţi cu iluzia unor câştiguri rapide, însă, în realitate, banii nu ar fi fost investiţi pe piaţa de capital, ci ar fi fost depuşi de victime direct în conturile unor persoane juridice nerezidente. Mare parte din bani ar fi urmat trasee financiar- bancare către Bulgaria, Cipru şi Israel, iar o parte din bani ar fi fost redistribuiţi către persoanele implicate în activitatea infracţională. Operaţiunile pe piaţa de capital ar fi fost doar o legendă falsă creată de persoanele bănuite pentru a determina victimele să depună sau să transfere bani, platformele de tranzacţionare fiind create artificial, fără nicio aprobare sau autorizare a instituţiilor cu atribuţii în domeniu”, se arată în comunicatul Poliţiei Române. Prejudiciul cauzat, până în prezent, prin activitatea infracţională este de aproximativ 2 milioane de euro.
În baza probatoriului administrat, a fost pusă în mişcare acţiunea penală faţă de zece persoane, care au fost reţinute pentru 24 ore. Joi, acestea au fost prezentate instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. În cauză, s-a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale, activităţile în dosar desfăşurându-se sub supravegherea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.













