Revin ploile în Giurgiu
Începând de marţi, 11 octombrie, ora 02:00, până joi, 13 octombrie, ora 10:00, Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteorologică care priveşte întreg teritoriul României. În intervalul menţionat aria ploilor se va extinde treptat şi va cuprinde majoritatea regiunilor. Ploile vor fi mai însemnate cantitativ la început în jumătatea sudică a teritoriului, iar începând din a doua parte a zilei de marţi, 11 octombrie, mai ales în est, sud-est şi la munte.
Cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi local 40…50 l/mp, cu precădere în Moldova, nordul Munteniei şi al Dobrogei, precum şi în zonele montane. Vântul va avea intensificări temporare, cu viteze de până la 55…65 km/h, îndeosebi în est şi la munte, iar pe crestele montane înalte va depăşi 70…80 km/h, viscolind ninsoarea.













