S-a dat startul lucrărilor de construire a ANL-urilor pentru specialiştii din domeniul sănătăţii, care vor lucra la Giurgiu (FOTO)
Primarul Nicolae Barbu, directorul ANL Romania, Andrei Țurcanu, președintele Consiliului Județean Giurgiu, Marian Mina, deputatul Elena Dinu și reprezentanții Spitalului Județean Giurgiu şi ai Direcției de Sănătate Publică şi-au dat întâlnire recent, pe terenul din fața Camerei de Comerț, exact acolo unde peste 18 luni vor fi date în folosință ANL-urile pentru specialiștii din sănătate.
Potrivit autorităților, ordinul de începere al lucrărilor a fost emis de săptămâna trecută, termenul de execuție al acestora fiind de 18 luni de la data emiterii ordinului.
Necesitatea construirii acestor locuințe a pornit de la numărul de rezidenți care termină stagiul de pregătire și care nu au unde să locuiască, de la numărul de posturi alocate pentru specialiștii în sănătate și nu în ultimul rând s-a ținut cont de lipsa actuală de locuințe pentru această categorie de persoane.
Suprafața terenului dat în folosință gratuită către ANL până la finalizarea lucrărilor are o suprafață de aproximativ 400 mp, suprafața totală a construcției fiind de circa 2000 mp.
Vor fi construite 22 de locuințe pe două tronosane cu câte 11 unități locative fiecare (8 cu o cameră, 12 cu 2 camere și 2 cu 3 camere).
„Astăzi, dăm efectiv startul lucrărilor la ANL-urile pentru specialiștii din sănătate. Sperăm ca odată cu finalizarea acestor locuințe, Spitalul Județean Giurgiu să beneficieze de serviciile medicale a cât mai multor speciliști din sănătate, iar cetățenii acestui municipiu să nu mai fie nevoiți să părăsească orașul pentru a merge la consultație”, a declarat primarul Nicolae Barbu.
Directorul ANL România, Andrei Țurcanu a dat asigurări autorităților că există fonduri pentru realizarea construcției și că în termen de 18 luni, acestea vor fi finalizate și date în folosință.