Get Adobe Flash player
ziare.antena3.ro

Arhive

S-a stins din viaţă profesorul Ion Baiarac, fost director al Colegiului Național „Ion Maiorescu”…

Profesorul Ion Baiarac, fost director al Colegiului Naţional „Ion Maiorescu”, un cadru didactic iubit de elevi și apreciat de colegi, s-a stins din viaţă, la vârsta de 71 de ani.

În cele mai bine de patru decenii în care a slujit învățământul, începând cu Școala Gimnazială Nr. 3, Liceul Teoretic „Nicolae Cartojan”, Clubul Sportiv Școlar din Giurgiu și Colegiul Național „Ion Maiorescu”, activitatea dumnealui a îmbrăcat toate aspectele misiunii didactice.

A absolvit Facultatea de Educație Fizică și Sport (U.N.E.F.S.), urmându-și visul, a îndrumat atât tineri, cât și echipe de tineret cu care a obținut rezultate remarcabile.

Ca director al Colegiului Național „Ion Maiorescu” și membru fondator al Asociației „PRO MAIORESCU” s-a implicat în inițierea și finalizarea lucrărilor de renovare a uneia dintre aripile liceului.

Profesorul și învățătorul nu mor niciodată, ei rămân veșnic în amintirea și inima elevilor și absolvenților.

La acest moment, conducerea școlii și colegii de cancelarie își exprimă durerea unei astfel de despărțiri și transmite condoleanțe familiei.

Trupul neînsufleţit al profesorului Ion Baiarac va fi de pus mâine, 1 septembrie, la Capela Catedralei Episcopale „Adormirea Maicii Domnului”.

Joi, 2 septembrie, va fi condus pe ultimul drum la Cimitirul „Sfântul Haralambie”, de pe şoseaua Sloboziei.

Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace.

Arhive