Este instructivă (şi necesară!) deschiderea unei gramatici a limbii române chiar şi după mulţi ani de la terminarea unei forme de şcolaritate. Desigur că o gramatică nu o deschizi precum ai face cu  o carte pe care a iei la o călătorie cu trenul la un drum lung. Gramatica o deschizi când  vrei să-ţi explici o problemă de exprimare, de construcţie a unui mesaj. Şi câţi se mai arată astăzi  preocupaţi de problemele de construcţie, de exprimare în general? Eminescu spunea că limba este stăpâna noastră şi nu noi stăpânii limbii. Stăpână sieşi, dar şi celui care o foloseşte, limba te trădează dacă nu o cunoşti, dacă nu-i  sesizezi potenţialul de expresie ascuns nu doar în conţinutul semantic al fiecărui cuvânt¸ ci şi în îmbinarea acestora.

Ca absolvent al şcolii generale, orice vorbitor de limba română a învăţat că prepoziţia este partea de vorbire neflexibilă care exprimă raporturi sintactice de dependenţă între părţile unei propoziţii. A mai învăţat, dacă a fost un elev studios, şi că prepoziţia nu are sens lexical de sine stătător şi că nu se întrebuinţează decât ca element de legătură între termenii unei propoziţii. Dacă a lipsit o zi de la şcoală sau nu a fost atent la una dintre orele de gramatică, nu a reţinut că prepoziţia, despre care el ştia că nu are sens lexical de sine stătător, nu este lipsită complet de sens lexical

Prepoziţia are, de obicei, mai multe sensuri, dar unul dintre acestea, şi foarte rar două, este (sunt) sens fundamental, de bază.

Pentru ilustrare, ne vom referi la două prepoziţii cu care se şi construiesc adesea mesaje în care nu se ţine seamă de aceste sensuri fundamentale şi anume : din (compusă din de+în) şi dintre (compusă din de+între). Sensul fundamental al prepoziţiei din este desprinderea din interior, pe când sensul prepoziţiei dintre este desprinderea din interiorul unui spaţiu situat între două sau mai multe obiecte (desprinderea din înseriere).

Vom spune, prin urmare, cel mai ales dintre regi, dar vom spune, născut din regii daci. Vom spune ce naşte din pisică, dar vom spune cea mai frumosă dintre pisici.

Îndreptăţiţi să vorbim frumos, nu o vom putea face, dacă nu vorbim şi corect. Pentru aceasta, deschiderea unei gramatici, poate şi numai cum făcea Smaranda Creangă, care învăţa odată cu fiul  ei pentru ca Nică să se tragă la învăţătură, este, după cum lesne se poate vedea, absolut necesară. Şi asta la orice vârstă !

Gh.C.Br.