Sâmbăta, la şcoală!
În această lună, elevii giurgiuveni vor merge la cursuri inclusiv sâmbăta. Măsura a fost decisă de Ministerul Educaţiei pentru recuperarea, în avans, a zilelor libere de 2 şi 3 mai.
Astfel, săptămâna de şcoală se prelungeşte cu două zile în perioada 15-30 aprilie pentru toţi elevii, de la clasa I până la a XII-a. Elevii giurgiuveni vor merge la şcoală pe 20 şi 27 aprilie, potrivit unor surse din Inspectoratul Şcolar Giurgiu, pentru a recupera zilele libere din mai.
Prezenţa la cursuri se anunţă a fi una scăzută însă, în condiţiile în care mulţi elevi pleacă la ţară cu părinţii. Chiar dacă le convine sau nu această decizie, elevii trebuie să vină sâmbăta la şcoală.
Ministerul Educaţiei a anunţat inspectoratele şcolare că orele de curs din 2 mai vor fi recuperate sâmbătă 20 aprilie, iar cele din 3 mai, în oricare din zilele de sâmbătă, începând din 27 aprilie, dar nu mai târziu de 25 mai. Într-o notă transmisă marţi inspectoratelor şcolare judeţene şi Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, Ministerul Educaţiei Naţionale le-a solicitat să informeze toate unităţile de învăţământ preuniversitar din subordine că orele de curs neefectuate în 2 mai vor fi recuperate în 20 aprilie. De asemenea, Ministerul Educaţiei a anunţat că orele de curs neefectuate în 3 mai vor fi recuperate în oricare din zilele de sâmbătă, începând cu data de 27 aprilie, dar nu mai târziu de 25 mai.
“Decizia de stabilire a zilei de recuperare a orelor de curs din data de 3 mai 2013 revine consiliilor de administraţie ale inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, decizie pe care o vor comunica, în timp util, tuturor unităţilor şcolare din subordine”, a precizat Ministerul Educaţiei. În urmă cu o lună, Guvernul a decis ca zilele de 2 şi 3 mai 2013 să fie declarate drept zile libere pentru salariaţii din sectorul public, pentru ca ziua de 1 Mai să fie legată de Sărbătoarea de Paşte, din 5 mai.
M. Petcu














