Get Adobe Flash player
+37
°
C
+38°
+23°
Giurgiu
, 22
+39°+24°
+39°+23°
+37°+21°
+39°+23°
+38°+21°
+39°+21°
Prognoză pe 7 zile

Arhive

Scandalos. Violată de nepot

catuse_95018200Nu mai au niciun Dumnezeu! Un tânăr de 28 de ani, din comuna Singureni, şi prietenul său, de 31 de ani, din Stejaru, judeţul Teleorman, au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile după ce au violat-o pe mătuşa primului dintre ei.

Femeia, în vârstă de 58 de ani, a reuşit să scape de agresori şi să alarmeze vecinii. Incidentul a avut loc în seara de sâmbătă, 23 mai, chiar în casa fratelui victimei, unde aceasta a fost chemată de nepotul său, sub pretextul că trebuie să discute cu acesta. Ajunsă la domiciului fratelui, femeia a fost agresată şi  violată de nepotul său, dar şi de prietenul acestuia. Ea a reuşit să se salveze din mâinile agresorilor şi să alarmeze vecinii, care au chemat poliţia.

Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu pentru a primi îngrijiri medicale, iar ulterior a fost prezentată la Serviciul de Medicină Legală Giurgiu, pentru efectuarea expertizei medico-legale.

Ce doi tineri au fost reţinuţi pentru 24 ore, fiind cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de viol, iar pe 25 mai au fost conduşi la Judecătoria Giurgiu, unde s-a dispus arestarea preventivă a acestora pentru 30 de zile, fiind depuşi în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al I.P.J. Giurgiu.

Advertisement

Arhive