Get Adobe Flash player
+37
°
C
+38°
+23°
Giurgiu
, 22
+39°+24°
+39°+23°
+37°+21°
+39°+23°
+38°+21°
+39°+21°
Prognoză pe 7 zile

Arhive

Se ridică maşinile de pe domeniul public din Giurgiu. Care sunt acelea

ridica-masinile-abandonate GiurgiuProprietarii maşinilor abandonate pe domeniul public s-ar putea trezi fără ele. Consiliul local a aprobat tariful pe care îl va plăti Primăria Giurgiu către Societatea Întreţinerea Peisagistică a Spaţiilor Verzi pentru serviciul de ridicare, transport, depozitare şi eliberare a vehiculelor fără stăpân sau abandonate  pe domeniul public. Acesta va fi de 565,63 lei, iar societatea căreia i se va delega acest serviciu a trebuit să îşi includă în codul CAEN şi acest obiect de activitate.

Maşinile abandonate pe domeniul public vor fi ridicate pentru că autorităţile locale vor să elibereze locurile de parcare ocupate inutil. Dacă deţinătorul legal sau proprietarul nu îşi va revendică maşina,  vehiculul este trecut în domeniul privat al unităţii administrativ-teritoriale, urmând a fi valorificat în condiţiile legii.

Legea defineşte clar vehiculul abandonat ca fiind orice maşină lăsată pe domeniul public sau privat de cel puţin un an, al cărei proprietar este cunoscut, dar care nu este aptă de circulaţie, chiar dacă are impozitul plătit la zi.

Articolul 3 al Legii nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale prevede următoarele:

„Pentru vehiculele în privința cărora există indicii temeinice că ar fi fără stăpân sau că ar fi abandonate, aflate pe domeniul public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale, agenții constatatori din aparatul propriu al Consiliului local, împuterniciți de primar, precum și agenții aparținând organelor de poliție vor întocmi procese-verbale de constatare”.

Vehiculele fără stăpân sau abandonate, precum și bunurile aflate în interiorul acestora sunt inventariate, expertizate, ridicate, transportate și depozitate, prin grija agentului constatator, într-un loc special amenajat de către autoritățile administrației publice locale.

În cazul vehiculelor abandonate, legea prevede că proprietarul sau deţinătorul legal este somat în scris cerându-i-se să îşi ridice vehiculul de pe domeniul public, în termen de 5 zile de la primirea somaţiei.

După expirarea unui termen de 10 zile de la data transmiterii somaţiei vehiculul trece de drept în proprietatea privată a unităţii administrativ-teritoriale.

Proprietarul sau deţinătorul legal al vehiculului poate ataca dispoziţia în termen de 5 zile de la data comunicării, la instanţa de contencios administrativ.

În situaţia în care proprietarul sau deţinătorul legal al vehiculului se prezintă la primărie şi face dovada ca vehiculul este deţinut legal şi că au fost achitate integral taxele, tarifele cu transportul şi depozitarea dar şi  amenda, în cazul în care a fost emis un proces verbal de constatare a contravenţiei, vehiculul îi va fi restituit.

Advertisement

Arhive