Secretarul de stat Raed Arafat şi deputatul Florian Nicolae, la deschiderea „Taberei Internaţionale de Salvare din Apă şi Prim-Ajutor”
Luni, 20 iulie 2015, la Complexul Stejarul, din Pădurea Bălănoaia, a avut loc deschiderea oficială a celei de-a doua ediţii a „Taberei Internaţionale de Salvare din Apă şi Prim-Ajutor”.
Zeci de voluntari ai Crucii Roşii din România, Italia şi Bulgaria vor fi instruiţi de specialişti pentru a salva persoane din ape curgătoare, bazine, piscine sau ştranduri.
La inaugurare au participat Raed Arafat, secretar de stat în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor şi vicepreședinte al Societăţii Naţionale de Cruce Roşie, deputatul Florian Nicolae, vicepreşedinte al Crucii Roşii Giurgiu, dar şi alte oficialităţi locale şi judeţene.
Evenimentul este organizat de Filiala de Cruce Roșie Giurgiu, cu sprijinul Societății Naționale de Cruce Roșie Română, al Primăriei Municipiului Giurgiu, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Giurgiu, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Vlaşca” Giurgiu, Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu, Consiliului Judeţean Giurgiu și al Crucii Roșii din Bulgaria și Italia.
Timp de şase zile, zeci de voluntari ai Crucii Roşii din 10 judeţe, dar şi din Bulgaria şi Italia, vor fi instruiţi în cadrul unor ateliere tematice de specialişti în domeniu și vor participa la instruirile tactice organizate în diverse puncte de lucru, atât în interiorul taberei cât şi în afara ei (plaja Mucă, Parcul Mihai Viteazu).

















