Cu trenul, de la Gara de Nord la Giurgiu în anul 2022

În urmă cu doi ani, mă poartă drumurile giurgiuvene la ceea ce fusese podul de cale ferată de la Grădiștea.

Îmi aduc aminte că am găsit un puști care păștea câteva oi printre mormanele de fiare și beton, mărturie a forței distructive sau dătătoare de viață a naturii, care poate spulbera construcții mărețe realizate de om, pentru ca apoi să facă loc unei vegetații pregătite să ascundă urmele primei căi ferate din România, inaugurată de Carol I în anul 1869.

Aflu că, deși podul de piatră s-a darâmat, a venit apa și l-a luat (exact ca în cântecul de copii) în anul 2005, trenul de Giurgiu n-a renunțat la misiunea lui și a găsit un alt drum. Mi-am propus atunci să fac o călătorie care să mă ajute să înțeleg abilitatea noastră de a face lucrurile “să meargă și așa”.

Nu am găsit nici răgazul și nici vreun coleg care să mă însoțească pentru a mai sporovăi pe drum, dispus să înțeleagă de ce vreau să renunț la drumul cu mașina, care ar dura o oră, și să iau un tren care să facă… trei ore.

O anunțată vizită a ministrului transporturilor la Giurgiu mă trimite repede la casa de bilete din Gara de Nord. Atmosfera era așa cum o știam din studenție: forfotă mare la ghișee, adică niște cozi sănătoase, semn că trenul redevine prietenul călătorilor. Nu mai am timpul de atunci, așa că încerc să profit de câteva automate pentru bilete, unde se plătea cu cardul.

O doamnă drăguță în uniforma CFR mă vede cum îmi prind degetele în traseul de urmat, și se oferă să mă ajute: două ore cu rapidul de Sofia, prin Videle, trei ore și douăzeci de minute cu personalul, tot prin VideIe. Mi se pare că ceva nu e în regulă cu geografia, așa că o rog să mă aștepte să verific la ghișeul de informații traseul către Giurgiu, nu către Belgrad.

Pleacă de la linia 11, sosește la linia 4, se aude în mijlocul gării, indicându-mi fără dubiu locul unde se pun întrebări despre mersul trenurilor, același dintotdeauna.

– Sărut-mâna, un tren către Giurgu mâine dimineață? Două clic-uri și un răspuns scurt: 4:40!

-Mă omorâți, mai târziu puțin!?

-Rapidul sau personalul, mă întreabă zîmbind!

-E vreunul direct?

-Către Giurgiu, nu, prin Videle!

Obișnuită cu pisălogi ca mine, mai răspunde câtorva întrebări puse peste umărul meu de către cei mai grăbiți.

Insist să aflu totuși dacă este vreun tren care oprește prin judet, pe undeva, și o rog să mă lase să fac o poză ecranului calculatorului. Pentru că nu se vede bine prin geam, îmi ia calmă telefonul și îmi face cu dexteritate pozele lămuritoare. Mulțumesc încă o dată pentru răbdare și mă întorc la automatul de emis bilete.

-Ați revenit la mine, spune mulțumită asistenta puținilor călători care nu se descurcau. Ridic din umeri că nu am de ales și selectez trenul de 11.45, cu oprire în toate stațiile.

A doua zi, de teamă să nu apară ceva neprevăzut, vin mai devreme în gară. Îmi cumpăr cu 4 lei bucata foștii covrigi de 1 leu, o apă, o revistă și fuga la peron. Nu mai găsesc compartimentele de 8 locuri de altă dată, ci un vagon modern, “open space”, aproape plin de oameni între două vârste, îmbrăcați îngrijit, mulțumiți parcă de vizita în Capitală sau bucuroși că merg să îi revadă pe cei dragi. Cum toată lumea are bagaje, ne ajutăm unii pe alții să ne așezăm plăcut pentru călătorie.

Trenul pleacă la timp, dar, până să iasă din Bucuresti, se oprește de trei ori în halte al căror rost nu îl înțeleg, din moment ce nimeni nu urcă sau coboară.

Câteva doamne elegante cu părul alb se distrează de minune pe locurile de lângă mine.  Marius, care s-a bucurat să mă însoțească, nu pierde ocazia de a socializa.

-Am văzut că ați arătat controlorului niște legitimații, unde sunteți studente?

Spre surprinderea mea, nu zboară nimic către el, iar doamnele îi intră în joc. Puțin invidios îmi trag șapca mai bine pe cap și mă apuc să scriu ceva. Un vecin curios mă obligă să am atenție distributivă, să nu fac greșeli de scriere, și mai ales să nu ratez coborârea la Videle, pentru legătura cu Giurgiu!

Va urma!

PS: Le urez tuturor giurgiuvenilor să aibă parte de un an nou frumos și sănătos în care dorințele lor să se poată împlini fără zbuciumul ultimilor doi ani! Sunt convins că anul viitor România va fi un loc și mai bun pentru noi toți care ne dorim să trăim în pace și armonie!

PS1: Urările merg desigur și către cei care au avut răbdarea să citească acest text!

Robert Cazanciuc,

Senator PSD de Giurgiu