Serviciul Județean Anticorupție Giurgiu. Faptă de dare de mită denunțată de un polițist de frontieră, sancționată prin condamnare definitivă
La data de 25.02.2026, Tribunalul Giurgiu a condamnat o persoană, cetățean român fără calitate specială, la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, cu suspendarea executării sub supraveghere, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.
Hotărârea este definitivă.
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, la data de 01 august 2024, persoana în cauză a promis suma de 100 de euro unui agent de poliție de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu, în scopul permiterii trecerii frontierei de stat către Bulgaria, fără îndeplinirea condițiilor legale, respectiv fără a deține certificatul de înmatriculare al autovehiculului.
Cercetările au fost efectuate de ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Giurgiu, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, ca urmare a sesizării formulate de polițistul de frontieră.
Situația prezentată evidențiază atât consecințele legale ale unor astfel de fapte, cât și faptul că acestea sunt semnalate chiar de către personalul Ministerului Afacerilor Interne, în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
Direcția Generală Anticorupție desfășoară în mod constant activități de educație pentru promovarea integrității adresate atât cetățenilor, cât și activități de informare și instruire adresate personalului Ministerului Afacerilor Interne, în vederea reducerii riscurilor asociate faptelor de corupție și încurajării unei reacții corecte în astfel de situații.
Reamintim că oferirea de bani sau alte foloase constituie infracțiune și atrage răspunderea penală. Cetățenii pot sesiza astfel de fapte la Call-center-ul anticorupție – 0800.806.806.
BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE














Lasă un răspuns