Sirenele maşinilor de Poliţie au sunat ultima oară pentru agentul şef principal Marian Ivan FOTO
Agentul şef principal Marian Ivan a fost înmormântat astăzi, duminică (30 august) la ora 13.00. Câteva sute de oameni, printre care şi zeci de agenţi şi ofiţeri de la Poliţia Rutieră Giurgiu, l-au condus pe ultimul drum.
Trupul neînsuflețit al poliţistului Marian Ivan a fost plimbat pe drumul de la casa părintească spre cimitirul bisericii din Copaciu sub privirile pline de regret ale sătenilor ieşiţi la porţi dar şi ale celor câteva sute de participanţi, printre care și zeci de polițiști de la Poliţia Rutieră Giurgiu. Între aceştia s-a aflat chiar şi primarul localităţii Ghimpaţi, Constantin Cărăpănceanu.
Sute de oameni au venit la Cimitirul din Copaciu să îl conducă pe ultimul drum pe agentul şef principal Marian Ivan, înmormântat cu onoruri militare, ceremonia religioasă fiind oficiată de un sobor de preoţi. Sicriul cu trupul neînsufleţit a fost condus de la biserică spre locul de veci… În momentul coborârii acestuia în groapă, un pluton de jandarmi a tras trei salve de armã..
Agentul şef principal Marian Ivan a decedat la vârsta de numai 42 de ani, răpus de un infarct.
GALERIE FOTO AICI https://www.facebook.com/media/set/?set=a.991267690918170.1073741860.100001048450769&type=1&l=a49327a342
Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace…
Marian Ivan lucra în cadrul în cadrul IJP Giurgiu din 1994, după ce a absolvit Şcoala militară de subofiţeri de poliţie din Slatina. În perioada 1994 – 1999 a fost agent de ordine publică la Poliţia oraşului Mihăileşti, între 1999 – 2003 a activat ca agent de circulaţie la Poliţia oraşului Mihăileşti iar începând din 2003 a fost agent la Biroul drumuri naţionale şi europene. În cariera sa, a fost recompensat cu sume în bani şi citarea pe ordin de zi iar în 2015 a fost avansat în gradul de agent şef principal înaintea expirării stagiului minim.